EXCLUSIV! Greva spontană de la metrou rămâne fără efect. Comercianţii, evacuaţi forţat începând de mâine! Miron Cozma îl demolează pe Rădoi: E doar un escroc universal. Protestul, doar un truc sindical

01 04. 2021, 19:45

Greva spontană de la metrou rămâne fără efect. Într-o perioadă critică, când cazurile de coronavirus sunt într-o creştere continuă, iar Capitala a fost unul dintre focarele mari, unde virusul s-a răspândit cu repeziciune, locuitorii din Bucureşti au trebuit să se îmbulzească în autobuze şi tramvaie din cauza deciziei luate de liderul sindicalist Ion Rădoi.

Greva spontană de la metrou rămâne fără efect. Comercianţii, evacuaţi forţat începând de mâine

Decizia angajaţilor de a protesta a survneit la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, administrate de firma sindicatului. Peste 75% din chirii sunt încasate de sindicat, potrivit unei declaraţii făcute de ministrul Transporturilor.

Potrivit raportului corpului de control, suma provenită din chirii se ducea în proporţie de 75% către Sindomet, firma sindicatului condus de Ion Rădoi. Şi aceste chirii au continuat să fie încasate, deşi contractele erau expirate şi magazinele erau considerate periculoase pentru siguranţa călătorilor. Adică Metrorex câştiga aproape 200.000 de euro pe an, potrivit raportului Curţii de Conturi din 2015, iar firma sindicatului câştiga de 3 ori mai mult.

Miron Cozma, unul dintre cei mai de impact lideri de sindicat din România, îl desfiinţează pe Ion Rădoi şi spune că acesta este doar un escroc universal care se foloseşte de angajaţi pentru a-şi apăra propriile interese.

„Rădoi nu este un lider de sindicat. Pentru mine este un escroc universal, chiar dacă, culmea ironiei, eu sunt de acord că el militează pentru drepturile membrilor lui de sindicat, însă drepturile angajaţilor nu sunt prioritare pentru el. El acolo face milioane de euro, doar prin spaţiile comerciale. El a luat toate spaţiile. I-a furat şi i-a prostit pe cei de la ministere şi pe cei de la metoru şi a reuşit să pună mâna pe o grămadă de spaţii. Le-a luat taxă de închiriere, că banii se duc la sindicat.

De ce pe vremea mea, eu luam doar salariu de lider sindical şi atât. Nu am făcut afaceri, nimic. Greva spontană e un truc sindical, ca să nu aibă o anumită responsabilitate pentru organizarea protestului a băgat la înaintare oamenii, ca să îl absolve pe el de responsabilitate. De altfel, una dintre preocupările sindicale era tocmai asta. Să pregătească oamenii pentru meseriile respective. Ştii că omul ăla se pregăteşte. Îi iei şi îi faci ucenici, până când pleacă omul care trebuie să iasă la pensii. Asta trebuie să facă sindicatul. Sindicatul nu răspunde doar de escrocheriile sindicale ale lui Rădoi. Eu eram al 1147 la câştig în Valea Jiului”, a spus Miron Cozma, pentru România TV.

Angajații care au participat la protestele de la metrou de săptămâna trecută nu vor fi sancționați, iar Metrorex nu face disponibilizări, a anunțat, marți, la finalul discuțiilor cu sindicaliștii de la USLM, directorul companiei, Ștefan Paraschiv.

„Situația economică a companiei va fi pe agenda unei discuții viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să își asaneze problemele financiare. Matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri și cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliți prin lege. De asemenea, legea nu este subiect de negociere. Pe perioada discuțiilor cu sindicatul, acțiunea disciplinară internă la adresa participanților la acțiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura București”, se arată într-un comunicat transmis de directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv.

Citeşte şi: Cătălin Drulă, în scandalul de la Metrorex: Fie scad salariile, fie se fac disponibilizări, fie compania intră în insolvenţă