Grindeanu a acceptat demisiile lui Sevil Shhaideh şi Carmen Dan. Augustin Jianu, propus vicepremier

Premierul Sorin Grindeanu a trimis vineri la Administrația Prezidențială propunerea de numire, ca interimar, a lui Augustin Jianu în funcția de vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Romania TV
16 iun. 2017, 19:41
Grindeanu a acceptat demisiile lui Sevil Shhaideh şi Carmen Dan. Augustin Jianu, propus vicepremier

Augustin Jianu, ministrul Comunicaţiilor şi singurul care nu a demisionat din Guvernul Grindeanu după retragerea sprijinului politic al PSD şi ALDE pentru acest Cabinet, ar putea deveni vicepremier interimar. Sorin Grindeanu l-a propus pe acesta pentru respectiva funcţie, dar şi pentru cea de interimar la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, odată cu acceptarea demisiei ministrului Sevil Shhaideh şi cu trimiterea către preşedinţie a propunerii de vacantare a postului.

Totodată, la Administraţia Prezidenţială a fost trimisă propunerea de vacantare a postului de ministru de Interne, interimatul la acest portofoliu urmând să fie asigurat, potrivit propunerii trimise lui Iohannis chiar de premierul Sorin Grindeanu.

De asemenea, tot vineri Sorin Grindeanu a demis patru secretari de stat, printre care Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Mlădinoiu, fost şofer şi aghiotant al lui Liviu Dragnea, şi Adrian Ionuţ Gâdea, fost deputat şi preşedinte al CJ Teleorman, care a ocupat funcţia după plecarea lui Dragnea.

Secretarii de stat demişi sunt Adrian Mlădinoiu şi Tudor Vesa, din SGG, Adrian Dobre, din Ministerul Muncii, şi Adrian Ionuţ Gâdea, din Ministerul Dezvoltării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT