Grindeanu: Nivelul de salarizare a oamenilor din MAI trebuie să reflecte tipul de activitate desfăşurată şi riscurile asumate

Premierul Sorin Grindeanu, prezent miercuri la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2016, și-a exprimat convingerea că nivelul de salarizare a personalului din MAI trebuie să reflecte tipul de activitate pe care o desfășoară și riscurile pe care și le asumă.
Romania TV
15 mart. 2017, 12:17
Grindeanu: Nivelul de salarizare a oamenilor din MAI trebuie să reflecte tipul de activitate desfăşurată şi riscurile asumate

„Ca șef al Guvernului am obligația să mă asigur că angajații din structurile statului se bucură de toate drepturile salariale pe care le merită, prin prisma activității lor, și au dotarea logistică necesară. Știu că în MAI dotările nu sunt chiar la nivelul la care ar trebui, dar se fac eforturi pentru îmbunătățirea situației, inclusiv prin atragerea de fonduri europene. Așa cum știți, în aceste zile căutăm soluții cu privire la drepturile salariale ale personalului din MAI. Am convingerea că nivelul de salarizare a oamenilor din acest minister trebuie să reflecte tipul de activitate pe care o desfășoară și riscurile pe care și le asumă. Trebuie să eliminăm discriminările între categoriile profesionale și să găsim soluții echitabile, în conformitate cu fondurile disponibile. Aștept de la dvs. să rămâneți în continuare imparțiali, echidistanți și, mai ales, neimplicați politic”, a spus Grindeanu.

El a mai precizat că, potrivit programului de guvernare, prioritățile MAI, în următorii ani, vor fi centrate pe siguranța cetățeanului.

„Creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și combaterea criminalității, în special a criminalității economice financiare și a corupției, trebuie să rămână obiective majore ale MAI. Vă asigur de susținerea mea și a echipei guvernamentale, în toate demersurile pe care le veți întreprinde în acest sens. Ați acționat cu responsabilitate și ați gestionat eficient provocările generate de migrația ilegală, printr-o colaborare mai bună cu autoritățile polițienești de frontieră din statele vecine”, a spus șeful Guvernului.

Premierul a mulțumit angajaților MAI pentru că în fiecare zi transformă profesionalismul, curajul și responsabilitatea în siguranță și încredere pentru cetățean.

„Mă gândeam de cât efort nevăzut este nevoie pentru asigurarea normalității, pentru siguranța noastră zilnică. Sunt conștient că în fiecare zi din viața dvs. depuneți toate eforturile pentru a ajunge la rezultatele pe care le-ați prezentat astăzi”, a spus el.

Sorin Grindeanu a reamintit că prima sa vizită de lucru la MAI, în calitate de prim-ministru, a avut loc într-o perioadă în care zăpada și gerul afectau o mare parte din țară. El a apreciat că intervențiile de atunci ale structurilor MAI au salvat poate sute de vieți, fiind totodată o demonstrație de forță și devotament.

El a mai precizat că Ministerul Afacerilor Interne, „ca de fiecare dată, și-a îndeplinit principalele obiective asumate”, în contextul în care a crescut nivelul de siguranță a cetățeanului, criminalitatea înregistrează un trend descrescător, iar situațiile de urgență au fost gestionate într-un mod integrat și eficient.

Premierul a subliniat că alegerile locale și generale de anul trecut au fost organizate într-o manieră corectă și transparentă.

Liviu Dragnea, prezent şi el la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2016, i-a felicitat miercuri pe angajații Ministerului Afacerilor Interne pentru modul în care au acționat în perioada protestelor, dar și în zonele afectate de ninsori abundente.

„Vreau de la început să vă felicit pentru modul în care ați acționat (…) în lupta pe care ați dus-o cu zăpezile. Ați arătat că profesionalismul din cadrul Ministerului de Interne a rămas același, același pe care îl știam și eu și pe care îl știe în general aproape toată lumea din această țară. De asemenea, și eu vreau să vă felicit în mod direct (…) asupra modului în care ați acționat în perioada protestelor, când cetățenii care au acționat pașnic, exercitând un drept constituțional, au fost tulburați de alți cetățeni care voiau să inducă o stare de violență în cadrul acelor manifestări. (…) Faptul că în momente critice jandarmii au acționat cu profesionalism a arătat că România este la un nivel destul de ridicat pentru a putea gestiona astfel de situații”, a spus Liviu Dragnea, la bilanțul MAI pe 2016.

Potrivit acestuia, MAI a arătat că are capacitatea de a rămâne un pilon de stabilitate în sistemul național de securitate. 

Președintele Camerei Deputaților a vorbit și despre climatul de siguranță oferit prin acțiunile lucrătorilor MAI:

„Sunt mulți care se fac că uită cât de important este acest minister (…). Sigur, avem un climat de liniște și de stabilitate la care contribuie în mod serios Ministerul de Interne. Dacă nu am avea acest climat, am fi dispuși să plătim mai mulți bani pentru ca polițiștii din România să aibă mai multă autoritate și mai mult respect din partea cetățenilor, așa cum este și în alte state”, a mai spus Dragnea.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prezent la ședința de evaluare a activității Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2016, a susținut că, spre deosebire de alte instituții de forță, structurile din MAI nu au încercat să facă jocuri politice și nici nu au avut „statutul de vedetă” în media.

„Știm că Poliția Română își face datoria atunci când nu este plină presa cu știri despre activitatea lor, atunci când instituția este mai interesată să acționeze în slujba cetățeanului, nu să poarte războaie politice cu media. Într-un stat normal, instituțiile de forță nu își etalează trofeele obținute, nu fac defilare prin fața cetățenilor sau prin fața mass-media. Apreciez că, spre deosebire de alte instituții de forță, structurile din MAI nu au încercat să facă jocuri politice. Drumul spre normalitate, despre care s-a tot vorbit de la începutul acestui an, are la bază o colaborare între instituțiile statului, un respect între acestea și nu o pândire după colț”, a declarat, miercuri, Tăriceanu.

El a afirmat că modul în care structurile MAI au evoluat în ultimii ani și performanțele obținute arată că România are instituții de asigurare a ordinii publice competente și capabile să intervină pentru sprijinirea cetățenilor.

„Ca liberal și susținător al democrației, vreau să vă felicit pentru faptul că, deși reprezentați un minister care dispune de mijloace de forță, ați acționat cu respect pentru drepturile și libertățile cetățenilor. Spre deosebire de alte instituții de forță, iată, MAI nu a făcut abuz de forță. O Românie sigură este o țară în care cetățeanul se simte protejat de instituțiile statului și nu este victimă a abuzurilor. Este un pas pe care toate instituțiile din România trebuie să îl facă și pe care MAI l-a făcut deja”, a declarat președintele Senatului.

Tăriceanu și-a oferit sprijinul pentru ca structurile din cadrul MAI să își păstreze independența și obiectivitatea. El a felicitat instituțiile implicate pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a alegerilor locale și generale de anul trecut. 

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, în război pe marca „Grivița”. Matei a dat în judecată un pub din București: care sunt acuzațiile
Capital.ro
Se dă ceasul înapoi cu o oră! România trece la ora de iarnă. Ce trebuie să știe românii
Playtech.ro
Când ai voie să vinzi uscătoria blocului și ce condiții trebuie respectate. Ce spune legea
Adevarul
Cine este amanta propagandistului preferat al lui Putin. Câștigurile obținute din relația cu Vladimir Soloviov
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
Care ar fi, de fapt, adevărul din spatele morții lui Tony și a Biankăi: „A fost ceva premeditat” Noi detalii ies la iveală
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Vârsta de pensionare peste 65 de ani. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță în ce condiții se va aplica
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi