Hoţi din locuinţe care primeau ponturi de la poliţişti, prinşi în flagrant la Timişoara

Trei persoane, membre ale unei grupări infracţionale care se ocupa cu furturi din locuinţe şi care primeau ponturi de la diferiţi angajaţi ai IPJ Timiş, au fost surprinse în flagrant de către poliţişti şi procurorii DIICOT, ei fiind reţinuţi pentru 24 de ore.
Iulian Tudor
07 dec. 2017, 10:02
Hoţi din locuinţe care primeau ponturi de la poliţişti, prinşi în flagrant la Timişoara

Procurorii din Timişoara au dispus reţinerea pentru 24 de ore a trei bărbaţi, Graţian Ioan Pinter, Erwin Alin Muller şi Cristian Buta, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, dare de mită, instigare la divulgare de informaţii nepublice şi şantaj, conform IPJ Timiş.

Grupul infracţional, coordonat de Graţian Ioan Pinter, a fost implicat în mai multe cazuri de furturi din locuinţe, din Timişoara, comise la „pont” şi urmate de vânzarea bunurilor pe piaţa neagră.

Din cercetări, procurorii au aflat că Pinter a stabilit de-a lungul timpului, diferite contacte cu poliţişti din cadrul IPJ Timiş pe care şi i-a fidelizat în timp, prin oferirea de bani şi alte bunuri, cu scopul de a putea obţine, prin intermediul acestora, diferite informaţii de care avea nevoie în activitatea infracţională, fie din bazele de date ale poliţiei, fie referitoare la posibile anchete penale care îl vizează.

„Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul Pinter Graţian Ioan a acţionat cu premeditare, în vederea culegerii de informaţii şi pregătirii acţiunilor de pătrundere prin efracţie în anumite imobile, cu scopul însuşirii unor sume de bani sau alte valori, despre care avea indicii că s-ar afla în respectivele imobile. Astfel, inculpatul a apelat, în prealabil, la sursele sale din rândul lucrătorilor de poliţie, pentru a verifica în bazele de date informatizate, detaliile legate de identitatea şi domiciliul persoanei vizate. Ulterior, membrii grupului infracţional care acţionau sub coordonarea inculpatului Pinter Graţian Ioan filau locaţia ţintă, pentru a identifica vulnerabilităţile şi a stabili care ar fi modalităţile cele mai eficiente de pătrundere, inclusiv prin achiziţia prealabilă de unelte speciale pentru forţarea uşilor de acces. Când toate aceste detalii erau stabilite, membrii grupului acţionau foarte bine organizaţi, utilizând autoturisme închiriate sau cu numere de înmatriculare schimbate, cagule, mănuşi şi alte mijloace de disimulare, respectiv unelte special adaptate pentru pătrunderea prin efracţie”, se arată în comunicat.

Miercuri seară, cei trei bărbaţi, complet mascaţi, purtând cagule, hanorace cu glugă şi mănuşi, au forţat cu un levier uşa din spatele unui bloc din Timişoara, iar după deschiderea uşii ei au revenit la maşina cu care s-au deplasat pentru a lăsa acolo levierul şi a lua alte scule folosite la pătrunderea prin efracţie.

Între timp, Graţian Ioan Pinter asigura locul faptei, păstrând legătura cu cei doi membri ai grupului, prin intermediul unor staţii de emisie-recepţie.

„Inculpaţii au revenit apoi la imobil, unde au forţat uşa de acces în apartamentul persoanei vătămate, după pătrunderea în apartament procedându-se la constatarea infracţiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.

Ulterior, la percheziţia făcută asupra autoturismului folosit de către cei trei bărbaţi au fost depistate mai multe bunuri folosite în activitatea infracţională – cagule, unelte folosite la efracţie etc.

Procurorii DIICOT au stabilit că, începând cu luna februarie 2017, Pinter şi-a ameninţat şi lovit fosta soţie, precum şi familia acesteia, pentru a o determina să-i dea 80.000 de euro şi să-i cedeze proprietatea asupra unui apartament.

Cei trei bărbaţi urmează să fie duşi la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Citeşte şi Doi hoţi din mijloacele de transport din Capitală, prinşi de poliţişti VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT