GRUPĂRILE din CCR. Care este raportul de forţe în plenul Curţii. Cu cine joacă oamenii numiţi de Băsescu

După demisia lui Toni Greblă de la CCR, PSD a reuşit să-şi menţină cele două posturi de judecători ai Curţii Constituţionale, prin alegerea de către Senat a Simonei Maya Teodoriu.  

Potrivit Constituţiei, în Curtea Constituţională sunt desemnaţi nouă judecători pentru mandate de nouă ani: trei sunt numiţi de preşedinte, trei de Camera Deputaţilor şi alţi trei de Senat. Odată la trei ani, o treime dintre judecători sunt înlocuiţi.

Sistemul face ca CCR să fie relativ ferită de schimbările de la putere, iar până în timpul guvernării Boc, între partide a existat un „gentlemen’s agreement”, unul dintre puţinele care au funcţionat, prin care configuraţia Curţii să respecte măcar aproximativ raportul de putere dintre grupurile parlamentare, prin numirile pe care cele două Camere le fac.

Înţelegerea a fost torpilată în timpul guvernării Boc, atunci când puterea nu a mai ţinut cont de tradiţie şi şi-a postat candidaţii indiferent de obiecţiile opoziţiei. Astfel s-a ajuns la spectacacolul penibil în care puterea a dispus reluarea votului din plenul Camerei sub un pretext de procedură pentru ca Ştefan Minea să fie numit, în 2010, membru al CCR, deşi la primul vot Valer Dorneanu obţinuse mai multe voturi. În semn de protest, opoziţia a furat unul din capacele la urnele de vot şi a blocat accesul la microfonul de la tribună.

Alte articole

Un colos din energie cere la CCR despăgubiri pentru banii pe care i-a pierdut din cauza plafonării prețurilor

George Simon îl reclamă pe Nicușor Dan la CCR. Scandal uriaş în politica românească

CITEŞTE ŞI PSD, victorie în plenul Senatului: Simona Maya Teodoriu este noul judecător al CCR

În timpul guvernării Ponta, nu s-a revenit la tradiţia iniţială, iar USL şi-a impus candidaţii de fiecare dată. Însă ruperea Uniunii a fragilizat poziţia Guvernului faţă de Curtea Constituţională. Astfel, în momentul de faţă există nu mai puţin de patru grupuri distincte de judecători, faţă de cele două tabere care s-au confruntat până acum.

În primul grup, sunt cei numiţi de preşedintele Traian Băsescu: preşedintele Augustin Zegrean (care-şi încheie mandatul în 2016), Petre Lăzăroiu (judecător până în 2019) şi Daniel Morar (numit în 2013 pentru un mandat de 9 ani). Chiar dacă nu sunt favorabili guvernului Ponta, nici PNL nu-i poate contabiliza în dreptul său.

CITEŞTE ŞI Ponta, după victoria PSD la numirea judecătorului CCR: Le mulţumesc senatorilor puterii pentru loialitate

Opoziţia poate conta pe judecătorii pe care i-au desemnat, în ultimii ani, PNL şi PDL, prin intermediul Parlamentului. Astfel PDL i-a nominalizat pe Ştefan Minea în 2010, iar liberalii pe Tudorel Toader în 2006 şi pe Mona Pivniceru în 2013.

PSD poate conta doar pe voturile Simonei Teodoriu, de-abia desemnată în locul lui Toni Greblă, şi pe al lui Valer Dorneanu, numit în 2013.

O poziţie singulară are judecătorul Puskas Valentin-Zoltan, numit la propunerea UDMR în 2007. Este de aşteptat ca votul acestuia să meargă pe viitor la un grup mai mare, în funcţie de decizia UDMR legată de politica sa de alianţe.

Astfel disputa PSD-PNL în Curtea Constituţională este complicată de existenţa judecătorilor numiţi de Traian Băsescu, ce poate arbitra astfel în favoarea PMP, disputele care urmează să intre în atenţia Curţii, înclinând balanţa fie către putere, fie către liberali. De asemenea, Puskas dă un plus de imprevizibilitate deciziilor Curţii.

Teoretic, Traian Băsescu are interesul să contreze cât poate guvernul Ponta, însă nici nu este în interesul PMP ca liberalilor să le iasă totul din plin întrucât PNL ar deveni reprezentantul prin excelenţă al opoziţiei, iar partidul fostului preşedinte ar părea inutil în ochii electoratului.

Nu în ultimul rând, nu trebuie absolutizată disponibilitatea judecătorilor de a servi interesul partidelor care i-au propus. Poziţia Aspaziei Cojocaru din timpul suspendării preşedintelui Băsescu în 2012 i-a înfuriat la culme pe pesediştii care credeau că judecătoarea le datora gratitudine, iar acesta nu este singurul exemplu de frondă al judecătorilor într-o speţă sau alta.