Guvern: Creşterea salariilor favorizează creşterea economică VIDEO

Guvernul şi BNR analizează politicile economice care pot fi aplicate pentru reluarea consumului, necesară pentru asigurarea creşterii economice, în condiţiile în care programul de guvernare prevede însă doar recuperarea salariilor tăiate, nu şi o eventuală reducere a CAS, transmite Executivul.
Romania TV
09 mart. 2012, 13:43
Guvern: Creşterea salariilor favorizează creşterea economică VIDEO

„Este nevoie de o reluare a consumului, pentru creştere economică, şi din acest punct de vedere sunt analizate măsurile de politici economice care pot fi aplicate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, la sfârşitul întâlnirii dintre premierul Ungureanu şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Întrebat de jurnalişti dacă este posibil ca salariile bugetarilor să fie majorate concomitent cu o reducere a constribuţiilor de asigurări sociale, oficialul guvernamental a arătat că o analiză în acest sens va fi efectuată pe baza datelor economice din primul trimestru, dar a amintit că în programul de guvernare nu se vorbeşte decât de recuperare salarială, dacă economia permite, nu şi de o reducere a CAS.

Întrebat în acelaşi timp dacă la nivelul Guvernului există discuţii legate şi de creşterea pensiilor, Suciu a răspuns negativ.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, au discutat, vineri, la Guvern, timp de două ore, la Palatul Victoria sosind, spre finalul discuţiilor, şi ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

Surse oficiale au declarat însă agenţiei MEDIAFAX că ministrul Finanţelor s-a întâlnit şi vineri dimineaţa cu premierul, pentru a pregăti întâlnirea cu guvernatorul BNR. La momentul începerii întâlnirii dintre Ungureanu şi Isărescu, ministrul Finanţelor a avut programată o conferinţă de presă, la sediul ministerului.

Întâlnirea dintre premier şi guvernatorul BNR a fost organizată după declaraţiile din ultimele zile ale preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Ungureanu privind relaxările fiscale, prin reîntregirea salariilor bugetarilor şi reducerea cu 3-5 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

Băsescu a menţionat că nu este suficient sprijinul politic pentru creşterea salariilor, arătând că Executivul trebuie să găsească soluţii pentru asigurarea resurselor financiare.

Cu două zile înainte, premierul Ungureanu a declarat că Guvernul analizează o posibilă reducere a contribuţiilor de asigurări sociale într-o marjă cuprinsă între 3-5%, „sigur pentru angajaţi, poate şi pentru angajatori”, dacă situaţia economică internă şi externă va favoriza aplicarea unei astfel de măsuri.

Vineri, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a declarat că Guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică.

El a arătat că majorarea salariilor bugetarilor cu 16% din luna iunie ar avea un impact bugetar pentru acest an de două miliarde lei, în timp ce reducerea CAS cu 5 puncte procentuale ar însemna un efort bugetar în ultimele 7 luni de 2,3 miliarde lei.

Ministrul a atenţionat totodată că economia s-ar putea contracta în primul trimestru comparativ cu ultimul trimestru din 2011, ceea ce va echivala cu intrarea în recesiune tehnică, din cauza condiţiilor meteo, dar faţă de primul trimestru de anul trecut PIB va avansa cu 1,5-2%.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

DailyBusiness
UE amendează Gucci, Chloe și Loewe cu 157 de milioane de euro pentru fixarea prețurilor
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Dialogul uluitor în timpul meciului cu Austria avut de Mircea Lucescu cu un ziarist: “Nea Mircea, nu schimbi nimic?!” Răspunsul genial al selecționerului
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Ce este viteza medie și cum se calculează. Principalele modificări din noul Cod Rutier
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Când intră banii pentru bursele elevilor în noiembrie 2025
Cancan.ro
Ea e Elena, femeia ucisă pe trecerea de pietoni! Mai avea un băiețel de 10 ani acasă, care o suna continuu după ce își dăduse ultima suflare
iamsport.ro
'100 de milioane!' Imagini din satelit. Ce se 'ascunde' în spatele bazei FCSB-ului. Becali: 'Eu nici nu știam'
MediaFlux
Vești bune pentru elevi privind vacanța de toamnă din 2025. Au o săptămână liberă chiar în octombrie
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025