Ponta: OG pe taxe locale nu a fost dată pentru că Băsescu, idolul lui Boc, a promulgat legea vineri

Guvernul precizează, într-un răspuns la solicitarea primarului Emil Boc de adoptare a ordonanţa care să permită autorităţilor locale să nu indexeze taxele, că OG nu a putut fi adoptată în 5 ianuarie pentru că preşedintele Băsescu a promulgat după şedinţa Guvernului legea de abilitare. "Legea intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial", a spus Victor Ponta, înaintea şedinţei BPN a PSD.
Romania TV
07 ian. 2013, 09:42
Ponta: OG pe taxe locale nu a fost dată pentru că Băsescu, idolul lui Boc, a promulgat legea vineri

„În legătură cu declaraţiile profesorului de drept constituţional Emil Boc, primar al municipiului Cluj, care solicită premierului Victor Ponta să adopte, de urgenţă, ordonanţa care dă posibilitatea autorităţilor locale să nu indexeze cu 16 la sută taxele şi impozitele locale, Biroul de presă al Guvernului este abilitat să facă următoarele precizări: În şedinţa de Guvern din data de 5 ianuarie 2013 a fost pregătit textul Ordonanţei pentru modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale. Ordonanţa nu a putut fi însă adoptată din cauza faptului că preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare decât după desfăşurarea şedinţei de Guvern”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Executivul menţionează că legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare intra în vigoare la 3 zile după data publicării în Monitorul Oficial.

„Din acest motiv, Ordonanţa privind modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale va fi adoptată în cadrul şedinţei de Guvern din această săptămână”, mai precizează Guvernul.

„Domnul Boc ar trebui să ştie, că doar a fost premier, că preşedintele Băsescu, idolul domniei sale, a promulgat legea privind abilitarea Guvernului vineri. Legea intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial. Domnul profesor în drept constituţional Emil Boc ar trebui să ştie că aşa se întâmplă cu ordonanţa. Spunea o colegă a domnul Boc că eu comunic bine. Păi dacă şi lui Boc trebuie să-i explic cum e cu legea de abilitare a Guvernului?”, a spus premierul Victor Ponta, înaintea şedinţei BPN a PSD.

Primarul Emil Boc a cerut, duminică, premierului Victor Ponta să emită, de urgenţă, o ordonanţă a Guvernului care să dea posibilitatea autorităţilor locale să nu majoreze taxele şi impozitele locale.

Emil Boc a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că a decis ca la nivelul municipiului Cluj-Napoca să nu se plătească, în perioada 7-11 ianuarie, taxele şi impozitele locale, aşteptând o reglementare a situaţiei.

Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial în 28 decembrie.

În 27 decembrie, ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, anunţa că Guvernul va aproba în prima şedinţă din luna ianuarie ordonanţa care va stabili că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozitelor şi taxelor locale în raport de evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani.

Premierul Ponta a cerut ca pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Guvernului să fie introdusă ordonanţa care stabileşte că primarii sunt cei care decid indexarea taxelor locale, dar a precizat că actul va fi publicat după ce preşedintele Băsescu va semna Legea care abilitează Executivul să emită ordonanţe.

Premierul a arătat, în şedinţa de vineri a Guvernului, că este necesar ca această lege să fie publicată în Monitorul Oficial înaintea ordonanţei privind impozitele şi taxele locale şi a spus miniştrilor că a discutat pe această temă cu şeful statului, care l-a asigurat că va semna chiar vineri legea în cauză.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară a fost adoptat în 21 decembrie de Camera Deputaţilor, forul decizional în cazul acestui text legislativ.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Capital.ro
Salarii de până la 3.600 de euro pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Domeniile în care se fac angajări
Playtech.ro
Românii care pot circula fără centură în 2026. Lista completă a bolilor acceptate prin lege, aşa nu primesc amendă
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece