Guvernarea lui Silvio Berlusconi, marcată de scandaluri și gafe

Silvio Berlusconi, în vârstă de 75 de ani și deținătorul recordului de longevitate la conducerea Guvernului italian, își încheie sâmbătă o guvernare marcată de scandaluri și gafe, care nu îi mai amuză pe italienii amenințați de o criză economică gravă, relatează AFP.
Romania TV
12 nov. 2011, 21:15
Guvernarea lui Silvio Berlusconi, marcată de scandaluri și gafe

În cursul summiturilor oficiale, el este protagonistul mai multor episoade insolite, ascunzându-se în spatele unei plante pentru a o speria pe cancelarul Angela Merkel sau punându-i coarne unui ministru spaniol în timpul fotografiei de grup.

Miliardar, el a rămas proprietarul imperiului său economic format din holdingul Fininvest, care controlează numeroase companii, între care grupul de televiziune Mediaset, în pofida riscului unui conflict de interese cu funcţia pe care o deţine.

El este şi primul premier italian care deţine un club de fotbal, AC Milan, în care a investit mult pentru a-l aduce pe primul loc în campionatul Italiei, câştigat încă o dată în 2011.

Fost vânzător de aspiratoare, cântăreţ şi animator în cluburile de noapte, el şi-a dezvăluit suferinţele amoroase într-o serie de cântece puse în vânzare în peninsulă şi le-a mărturisit compatrioţilor săi că a recurs la operaţii estetice de întinerire.

Recent, el i-a permis medicului său personal să facă unele confidenţe cu privire la presupusele sale performanţe sexuale, în pofida unui cancer de prostată şi a vârstei înaintate.

Exprimarea liberă, gafele şi alte derapaje sunt caracteristice pentru Berlusconi.

În noiembrie 2008, când se afla în vizită oficială la Moscova, Silvio Berlusconi l-a calificat pe Barack Obama, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, drept „tânăr, frumos şi chiar bronzat”. În aprilie 2009, el i-a sfătuit pe supravieţuitorii cutremurului din L’Aquila, găzduiţi provizoriu în corturi, „să considere această perioadă drept un sfârşit de săptămână în camping”. În februarie 2011, el a declarat că „nu vrea să îl deranjeze” pe fostul său aliat Muammar Kadhafi, care reprima violent primele mişcări de contestare în Libia.

Multă vreme, ieşirile sale de o calitate îndoielnică – este dificil să lupţi împotriva violului „pentru că sunt prea multe fete italiene frumoase”, de exemplu -, preferinţa sa asumată pentru femeile foarte tinere – numele lui este asociat în prezent cu „bunga-bunga”, denumirea dată unui joc erotic pe care l-ar fi practicat în serile toride petrecute în vilele sale – nu i-au afectat popularitatea.

În prezent însă, ele nu îi mai fac să râdă pe italieni. Potrivit ultimelor sondaje, cota sa de popularitate a scăzut la 22 la sută.

Considerat „puţin credibil” în ultimele săptămâni de mai mulţi oficiali de rang înalt, Silvio Berlusconi este primul preşedinte al Consiliului în exerciţiu urmărit în justiţie. Acuzat între altele de corupţie şi evaziune fiscală, el a refuzat permanent să demisioneze pentru a-şi asigura apărarea, o situaţie de neconceput în ţările din nordul Europei.

Şi mai stânjenitor, el este urmărit pentru prostituţie cu minore şi abuz de putere, pentru presupusele sale relaţii sexuale cu o marocană supranumită „Ruby, hoaţa de inimi”, minoră în momentul producerii faptelor.

În curând, Berlusconi nu va mai putea invoca funcţiile sale guvernamentale pentru a evita să compară la audierile celor trei procese care i-au fost intentate.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ultrasul galez care a intrat pe gazon în Ghencea chiar înainte de România – Țara Galilor 2-1: „CSA Steaua, nu FCSB”
Capital.ro
Taxă suplimentară pentru proprietarii de mașini și locuințe. ANAF a stabilit termenul-limită pentru plată. Cine intră pe lista contribuabililor vizați
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți