Guvernul a adoptat noile măsuri de relaxare ce intră în vigoare de la 1 august: Nunţi cu 400 de participanţi, competiții sportive cu tribunele pline

Guvernul a adoptat miercuri noile măsuri de relaxare ce vor intra în vigoare de la 1 august. Printre acestea se numără posibilitatea de a organiza spectacole cu 75.000 de persoane, nunți cu 400 de participanți, competiții sportive cu tribunele pline, în localitățile cu rata de infectare COVID mai mică de 2 la mie.

28 iul. 2021, 15:52
Guvernul a adoptat noile măsuri de relaxare ce intră în vigoare de la 1 august: Nunţi cu 400 de participanţi, competiții sportive cu tribunele pline

Guvernul a adoptat noile măsuri de relaxare a restricţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu. Noile măsuri intră în vigoare de la 1 august. 

„Am aprobat măsurile de relaxare a restricţiilor de la 1 august. Relaxare este un cuvânt puternic astăzi, pentru că nu se relaxează foarte mult aceste măsuri, multe dintre ele sunt menţinute. Aş menţiona activităţile cultural-artistice şi de divertisment organizate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane în localităţile cu incidenţă mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Condiţie foarte importantă – participanţii trebuie să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi”, a anunţat Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Citeşte şi: Florin Cîțu a adoptat OUG pentru refacerea a 12 școli afectate de inundații din județele Alba și Cluj

Florin Cîţu a explicat că de la 1 august vor fi permise competiţiile sportive în spaţii închise sau  deschise cu spectatori până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea a minim un metru între persoane şi dacă incidenţa în localitate este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori.

„Activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de joc până la capacitatea maximă a spaţiului permisă în intervalul orar 5,00 – 2,00, în cazul în care incidenţa este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Nu s-a schimbat ora 2,00, în cazul în care incidenţa este sub sau egală cu 2 la mie”, a explicat prim-ministrul.

Citeşte şi: Florin Cîțu, mulțumit de gestionarea bugetului de stat: „Avem un an record de investiții, vom atinge rezultatul la finalul anului”

HG ref prelungire stare alerta 28 iulie 2021

 

Măsuri de relaxare de la 1 august. Astfel, în localitățile cu o rată de incidență mai mică de 2 cazuri la 1000 de locuitori vor fi permise:

  • activități culturale, artistice și de divertisment în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane
  • evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană
  • competiții sportive în spații închise sau deschise cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane
  • organizarea de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 500 de persoane
  • desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, până la capacitatea maximă a spațiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00

Măsuri de relaxare de la 1 august

. Toți participanții la activitățile de mai sus vor trebui să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Măsuri de relaxare de la 1 august. Ce se schimbă peste câteva zile

„Vorbim de continuarea relaxării măsurilor instituite pentru diminuarea impactului epidemic, dar cu stabilirea unor noi praguri ale incidenţei cumulate de la 14 zile. Astfel, avem acum un nou prag care a fost stabilit de 2 la mie, iar măsurile care acum o să le menţionez o să fie corelate inclusiv la pragul de 2 la mie care este sub cel de dinainate de 3 la mie, să putem să revenim, dacă în unele localităţi sau zone incidenţa continuă să crească”, a anunţat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență .

HG adoptată prevede:

– creşterea numărului de participanţi la activităţile cultural-artistice de divertisment până la 75.000 în spaţiile deshise în judeţele şi localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori.

– creşterea numărului de participanţi la nunţi şi botezuri până la 150 în spaţiile închise şi 200 în spaţiile deschise în judeţele şi localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2 la mie. Aici vorbim de participarea necondiţionată.

– creşterea până la 400 în spaţiile închise în judeţele unde incidenţa este sub sau egală cu 2 la mie.

– creşterea până la 400 în spaţiile închise în judeţele unde incidenţa este sub sau egală cu 2 la mie, dar cu condiţia să fie vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală.

– creşterea numărului de participanţi la nunţi şi botezuri până la 300 în spaţiile închise în judeţele şi localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este egală sau mai mare de 2 la mia de locuitori şi mai mică sau egală de 3 la mie. Între 2 la mie şi 3 la mie, 300 de persoane la nunţi şi botezuri.

-competiţiile sportive în spaţiile închise sau deschise de vor putea desfăşura cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim un metru între persoane dacă incidenţa este mai mică sau egală cu 2 la mie. Tot cu condiţia vaccinării, testării sau trecerii prin boală.

-desfăsurarea activităţilor recreative şi sporitve în aer liber cu participare a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună dacă incidenţa cumulată este de egală sau mai mică de 2 la mie

-creşterea numărului de participanţi la cursuri de înscriere şi workshopuri până la 250 în interior şi 300 în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minim doi metri pătraţi pentru fiecare persoană şi purtarea măştii de protecţie obligatorie dacă incidenţa este egală sau sub 2 la mie.

Citește și Noi schimbări de la 1 august! Lista noilor relaxări ce intră în vigoare

-creşterea numărului de participanţi la mitinguri, demonstraţii până la 500 de persoane, cu respectarea unor condiţii stabilite în anexa 3 la hg dacă incidenţa este egală sau mai mică de 2 la mie.

-Permiterea activităţii în baruri, cluburi şi discoteci, săli de jocuri până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5-2 dimineaţă în judeţele în care incidenţa este egală sau sub 2 la mie, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Acolo nu intră decât persoane vaccinate.

Citește și RESTRICŢII 1 august 2021. Unde au voie să intre doar persoanele vaccinate

„Măsurile de relaxare stabilite, conform HG 730/2021, sunt menţinute acolo unde incidenţa este între 2 şi 3 la mie.

Avem măsurile noi dacă incidenţa este sub 2 la mie. Dacă incidenţa ajunge între 2 şi 3 la mie ne întoarcem la situaţia în care suntem în ea acum. Dacă trecem peste 3 la mie, ne întoarcem la situaţia care a fost la 1 iunie şi se aplică măsurile local după incidenţa egală sau sub 2 la mie. Dacă trece de 2 la mie, majoritatea măsurilor sunt menţinute să se întoarcă la ce e în situaţia de astăzi, unde suntem înainte de publicarea actualei HG. Iar dacă trecem de 3 la mie sunte celelalte măsuri care ne întorc la situaţia de dinainte de 1 iunie.

Măsurile pot fi îmbunătăţite, modificate, pot fi ajustate prin hotărâri ale CNSU şi prin HG, după analiza situaţiei.”, a avertizat Raed Arafat.