Guvernul a aprobat emiterea titlurilor de stat „Centenar”. Când va începe vânzarea

Guvernul a aprobat, vineri, printr-o hotărâre, reglementările care vor permite lansarea emisiunii de titluri de stat 'Centenar' pentru populaţie cu dobândă de peste 25% pe cinci ani, vânzarea lor urmând să înceapă, cel mai probabil, săptămâna viitoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Iulian Tudor
08 iun. 2018, 15:23
Guvernul a aprobat emiterea titlurilor de stat

„La propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul a aprobat noi reglementări care vor permite lansarea unei emisiunii cu titluri de stat ‘Centenar’ pentru populaţie cu dobândă de peste 25% pe cinci ani, asta înseamnă o dobândă de peste 4% pe an, un instrument atractiv dedicat populaţiei, destinat încurajării, economisirii şi diversificării bazei de investitori în titlurile de stat. În mod concret, titlurile de stat vor putea fi vândute distribuite şi prin Poşta Română, potrivit acestei hotărâri de guvern adoptată astăzi, dar şi prin Trezorerie şi alţi parteneri, cum ar fi băncile sau societăţile financiare de brokeraj sau asigurări”, a declarat Nelu Barbu la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a adăugat că „răscumpărarea titlurilor se va putea face în orice moment pe Bursă”.

„Instrumentul are o serie de beneficii. În primul rând, impulsionarea economisirii în pofida consumului, acordarea unei dobânzi net superioare celor din sistemul bancar, vă spuneam că undeva la peste 4% pe an. Dobânda pentru titlurile de stat nu se impozitează, statul garantează integral contravaloarea acestor titluri de stat, indiferent de sumă. Şi prin aceste titluri de stat se pot garanta creditele pentru investiţii, pentru construcţii”, a explicat Barbu.

Fiind întrebat dacă s-a hotărât care va fi perioada de subscripţie pentru titlurile de stat anunţate, el a precizat: „Din ce am înţeles de la domnul ministru, săptămâna următoare ar trebui să demareze această vânzare, dar cred că detaliile pot veni în concret de la Ministerul Finanţelor”.

Barbu a mai spus că suma minimă pe care o poate investi cineva în titlurile „Centenar” este de 1 leu.

„1 leu este suma pentru titlurile de stat, înţeleg că rămâne valabil ce este acum valabil în ceea ce priveşte titlurile de stat ‘Tezaur’, aici este vorba de titlurile ‘Centenar’ şi suma minimă este 1 leu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Clubul din România la care Giovanni Becali a fost proprietar timp de un an: „I-am scos din impas”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor