Guvernul a aprobat proiectele din domeniile digital, transporturi şi energie ce vor fi promovate la Summitul celor 3 Mări

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, proiectele din domeniile digital, transporturi şi energie, care vor fi promovate la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, ce va avea loc la Bucureşti, pe 17 şi 18 septembrie.
Romania TV
23 aug. 2018, 16:23
Guvernul a aprobat proiectele din domeniile digital, transporturi şi energie ce vor fi promovate la Summitul celor 3 Mări

„Au fost adoptate trei memorandumuri în legătură cu Iniţiativa celor 3 Mări, mai multe proiecte pe care le va propune România. (…) Au fost aprobate (…) proiecte din domeniul digital, transporturi şi energie, care vor intra pe lista proiectelor prioritare ale României”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, în domeniul digital, vor fi promovate trei proiecte de interconectare pe care România le va propune în cadrul reuniunii.

„Este vorba, în primul rând, despre crearea unei platforme digitale inteligente pentru monitorizarea în timp real a apelor din bazinele hidrografice aflate în regiunea Iniţiativei celor 3 Mări, care va oferi posibilitatea monitorizării factorilor de poluare, dar şi de efectuare a unor analize de risc. Un al doilea proiect vizează crearea unei platforme digitale inteligente pentru tranzacţionarea serviciilor de transport şi logistică, iar a treia propunere a României se referă la definirea şi dezvoltarea unei foi de parcurs către un sector energetic digitalizat şi sustenabil şi crearea unei platforme digitale în domeniul stocării energiei”, a arătat Nelu Barbu.

El a precizat că în domeniul transporturilor sunt două proiecte pe care le propune România: proiectul FAIRway Danube, care are ca obiectiv general implementarea Master Planului pentru Reabilitarea şi Întreţinerea Şenalului Dunării şi Afluenţilor săi Navigabili, elaborat în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării; proiectul RAIL 2 SEA – „Modernizarea şi dezvoltarea rutei feroviare Gdansk – Constanţa”, care are ca obiectiv principal modernizarea unor coridoare feroviare atât pentru utilizarea comercială, cât şi pentru transportul rapid al forţelor şi echipamentelor militare pe teritoriul României, cu o lungime totală de 3.663 km.

„La capitolul energie, proiectul propus – dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA, faza 1 şi 2), amplificarea coridorului bidirecţional de transport gaze natural Bulgaria – România – Ungaria – Austria (faza 3 a BRUA) şi dezvoltarea pe teritoriul României a Coridorului sudic de Transport pentru gazele naturale de la ţărmul Mării Negre (de la Marea Neagră la Podişor)”, a spus Nelu Barbu.

Potrivit acestuia, prin implementarea proiectului BRUA – faza 1 şi 2 – se creează posibilitatea transportului de volume de gaze din zona Mării Caspice de la graniţa de sud a României şi mai departe prin coridorul creat până la graniţa de Nord – Vest a României cu Ungaria, pe direcţia Podişor-Recaş-Horia.

„Faza 3 a proiectului BRUA are în vedere preluarea volumelor suplimentare de gaze naturale disponibile la ţărmul Mării Negre, cele ce nu vor putea fi preluate de culoarul dezvoltat de BRUA 1 şi culoarul dezvoltat de BRUA 2”, a mai afirmat Nelu Barbu.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Cine este personajul celebru care intră în rolul uneia dintre Furnicuțe, la Denise Rifai. Va fi responsabil de provocările zilnice
Fanatik.ro
George Copos, prima reacție după moartea lui Mircea Lucescu. Cum s-au cunoscut, de fapt, cei doi: „Cel mai bun prieten al lui nea Mircea”
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu Călin Georgescu. De ce a fost ridicat controlul judiciar. Adevărata miză
Playtech.ro
Cât este litrul de carburant în Bulgaria. Mulți români trec granița pentru a face plinul: 'Merită?'
Adevarul
Viktor Orban ar fi primit bani de la mafia rusă. Dezvăluirile unui șef de organizație criminală din Budapesta
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
PAPARAZZI Mobilizare de grad 0 în familia Lucescu! Răzvan și fiul său, Matei, misiune contracronometru pentru hainele de înmormântare ale marelui Il Luce FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj