Guvernul a adoptat TIMBRUL DE MEDIU pentru maşini. De când va fi plătit şi cum se calculează VIDEO

Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu care va fi perceput la înmatricularea maşinilor, înlocuind actuala taxă auto, informează Mediafax. Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Timbrul de mediu va fi plătit de la 15 martie. 
Iulian Tudor
19 feb. 2013, 13:24
Guvernul a adoptat TIMBRUL DE MEDIU pentru maşini. De când va fi plătit şi cum se calculează VIDEO

Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a explicat la România TV că timbrul de mediu „repară formulele greşite aplicate până acum taxei auto”. „Timbrul de mediu creează acel instrument necesar pentru înnoirea parcului auto din România, vechi de aproape 13 ani. Maşinile Euro3 şi Euro4 sunt tehnologii mai vechi pentru care, dacă facem o comparaţie cu nivelul taxei actuale, timbrul de mediu previzionează o creştere pe medie de 10-15%. Nu se poate face comparaţie decât pe toată plaja din categoria normei de poluare, dar fiecărei maşini îi va fi aplicat timbrul de mediu individual. Fiecare maşină are emisii de monoxid de carbon diferite„, a spus Rovana Plumb.

Ministrul a explicat că noul timbru de mediu are rolul de a încuraja piaţa auto de maşini nepoluante: „Pentru Euro6 şi hibrid nu se plăteşte timbru de mediu. Aplicăm şi un bonus pentru maşinile cu tehnologii curate, pentru care nu se plăteşte timbru de mediu, dar se acordă bonus de 2.500 de euro la achiziţionare. Vrem să încurajăm piaţa auto de maşini nepoluante, iar maşinile electrice sunt cele mai puţin nocive„.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro.

Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.

Taxa va fi însă calculată diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declaraţii ale ministrului Mediului.

VEZI cum se CALCULEAZĂ taxa pentru Diesel. Exemple de calcul pentru Golf, Astra, Megane şi Passat

Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.

Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj).

Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.

Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor, conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (deşi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală), era discriminatorie şi atragea ameninţări cu infringementul din partea UE.

Prin aplicarea timbrului de mediu, Fondul de Mediu este estimat să crească faţă de 2012 cu 100 de milioane de lei, dacă românii vor cumpăra aceleaşi tipuri de maşini.

Sute de mii de români au câştigat în instanţă restituirea taxei de poluare

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Ce sport a practicat Donald Trump când era tânăr. Puțini oameni știu că două echipe uriașe au vrut să-l recruteze
Capital.ro
Reguli stricte pentru românii care scot numerar de la bancomat. Băncile impun limite. Tranzacțiile se raportează automat
Playtech.ro
Subvenții noi în agricultură: Românii care cultivă usturoi şi cartofi primesc bani de la stat. Care este ajutorul financiar oferit fermierilor
Adevarul
Un animal ciudat a ieșit dintr-o pădure din vestul Ucrainei, aproape de granița cu România. Reacțiile apărute pe internet
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o tânără de 28 de ani lovește cu mașina două femei aflate pe trecerea de pietoni, în Neamț
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Secretul mașinii care-l însoțește pe Putin. Președintele Rusiei se teme de un asasinat VIDEO
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara