Guvernul a decis suplimentarea posturilor din sistemul penitenciar

Posturile pentru sistemul penitenciar se suplimentează cu 1000 de locuri, de la 15.041 la 16.041, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobată în ședința de astăzi.
Romania TV
14 dec. 2017, 15:23
Guvernul a decis suplimentarea posturilor din sistemul penitenciar

Nevoia de suplimentare a posturilor este dată de înregistrarea, la nivelul sistemului penitenciar, a numeroase ore suplimentare nerecuperate, precum și de darea în folosință a unor spații noi de cazare pentru deținuți.

De asemenea, Ministerul Justiției a întreprins, în perioada 2014-2016, la nivelul sistemului penitenciar, un proces de standardizare a număului de posturi în sistem, prin redimensionarea statelor de organizare și a structurilor organizatorice, pe domenii de activitate, rezultând un necesar total de 20.120 de posturi. Suplimentarea necesară de 5.061 de posturi nu se poate realiza într-o singură tranșă, ci într-un orizont de timp de aproximativ 5-7 ani.

De asemenea, sistemul penitenciar a pierdut un număr de 507 posturi printr-o ordonanță de urgență care a fost declarată neconstituțională – OUG 77/2013, iar cele 507 posturi pierdute nu au mai fost alocate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte