ŞEDINŢĂ la Palatul Victoria. Guvernul analizează achiziţia a 12 elicoptere pentru Inspectoratul General de Aviaţie al MAI

Guvernul s-a reunit miercuri în şedinţă, pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte de hotărâri şi de ordonanţe de urgenţă.
Romania TV
27 mai 2020, 05:13
ŞEDINŢĂ la Palatul Victoria. Guvernul analizează achiziţia a 12 elicoptere pentru Inspectoratul General de Aviaţie al MAI

Cabinetul Orban urmează să adopte în şedinţă un proiect de hotărâre pentru aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Viziune 2020” privind achiziţia, într-o primă etapă, a 12 elicoptere care vor intra în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

„Proiectul de investiţii ‘Viziune 2020’ vizează achiziţia de mijloace tehnice şi echipamente specifice şi are ca indicator reducerea timpului de răspuns. Astfel, a fost identificată ca o primă nevoie achiziţionarea a 6 elicoptere uşoare multifuncţionale, echipate pentru operare în zona montană, şi a 6 elicoptere medii-grele multifuncţionale echipate corespunzător pentru intervenţii în situaţii de urgenţă atât în zona Mării Negre, cât şi pe teritoriul naţional”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Conform documentului, pentru finanţarea achiziţiei de mijloace tehnice şi echipamente vor fi utilizate fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructura Mare.

„Obiectivul general al proiectului ‘Viziune 2020’ este de a dezvolta şi consolida capacitatea de răspuns la dezastre şi la evenimente HILP (High Impact Low Probability) a autorităţilor responsabile prin dezvoltarea următorilor piloni strategici: terestru, maritim, aerian, respectiv comandă şi control şi constă în achiziţionarea de mijloace tehnice şi echipamente pentru dotarea autorităţilor responsabile. Proiectul este localizat pe toată suprafaţa României întrucât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are, prin structura sa organizatorică, unităţi teritoriale subordonate în fiecare judeţ al ţării, iar IGAv are acoperire naţională. Bugetul total al proiectului este de 3.263.410 mii lei, din care: 2.767.255 mii lei reprezintă finanţare din fonduri externe nerambursabile – 84,8%; 489.511 mii lei reprezintă co-finanţare – 15%; 6.644 mii lei reprezintă cheltuieli neeligibile – 0,2%”, conform notei de fundamentare.

Executivul urmează să aprobe şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind organizarea, funcţionarea şi instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii Corpului de control al prim-ministrului.

„Scopul actului normativ îl constituie, pe de o parte, completarea, consolidarea şi unificarea cadrului legal privind organizarea şi funcţionarea, în condiţii optime, a Corpului de control al prim-ministrului, iar pe de altă parte, asanarea legislaţiei active în ceea ce priveşte structura de control prin abrogarea expresă a unor dispoziţii legale din OUG 49/2005 şi din OUG 25/2007, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează aspecte de contradictorialitate cu anumite prevederi legale aflate în vigoare, precum şi cu reglementarea preconizată. (…) Prin adoptarea acestui act normativ, structura de control subordonată direct prim-ministrului îşi va putea desfăşura activitatea în condiţii de eficienţă sporită, creându-se, astfel, premisele legale necesare pentru a creşte capacitatea instituţională de identificare a disfuncţionalităţilor din administraţia publică astfel cum este aceasta statuată prin dispoziţiile art. 26 din Codul administrativ, dispoziţii care atribuie Guvernului funcţia de control asupra ministerelor şi asupra organelor de specialitate din subordinea sa”, se arată în nota de fundamentare.

Conform documentului, actul normativ promovat urmează „să menţină competenţele de bază, de control şi urmărire, ale Corpului de control al prim-ministrului, în forma reglementată de OUG 25/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în considerare a exigenţelor impuse de Codul administrativ, act normativ fundamental al statului”.

În cadrul şedinţei de Guvern urmează să fie adoptat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri, precum şi a unui sprijin financiar, pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021 – 2027, destinat finanţării prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră.

Printr-o altă hotărâre, Executivul urmează să adopte şi Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020 – 2024.

Pe ordinea de zi figurează şi o serie de eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Citeşte şi: Şerban Nicolae ameninţă guvernul Orban cu moţiunea de cenzură: „Prin incompetenţă şi aroganţă nu face decât rău României şi românilor”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT