Guvernul cere primăriilor să-şi reducă din datorii. Altfel, sistează plăţile de la Trezorerie

Autorităţile locale care înregistrează arierate la 31 ianuarie 2013 vor fi obligate să reducă volumul datoriilor cu cel puţin 85% în termen de două luni, până la 31 martie, în caz contrar Trezoreria urmând să limiteze plăţile care pot fi efectuate din contul acestora.
Romania TV
29 ian. 2013, 14:54
Guvernul cere primăriilor să-şi reducă din datorii. Altfel, sistează plăţile de la Trezorerie

Unitățile teritoriale ale Trezoreriei vor fi autorizate în acest caz să nu opereze plăți din conturile unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și instituțiilor de subordonare locală, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente acestora, pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru achitarea cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi a celor din instituţiile de sănătate, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de Mediafax.

Arieratele reprezintă acele plăţi restante cu o vechime mai mare de 90 de zile.

„Prin excepție de la prevederile din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi ai instituţiilor publice de subordonare locală, care înregistrează arierate la data de 31 ianuarie 2013 au obligația diminuării volumului acestora cu cel puțin 85%, până la data de 31 martie 2013. Nu se iau în considerare arieratele aflate în litigiu. În cazul nerespectării prevederilor, unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului sunt autorizate să nu opereze plăți din conturile unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și instituțiilor de subordonare locală, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente acestora, pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru achitarea cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi a celor din instituţiile de sănătate”, se arată în document.

După diminuarea volumului arieratelor până la nivelul prevăzut, ordonatorilor de credite ai bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi ai instituţiilor publice de subordonare locală li se vor aplica regulile de plată a datoriilor prevăzute în Legea finanţelor publice locale, până la achitarea integrală a arieratelor.

Astfel, autorităţile locale vor fi obligate, după reducerea volumului de arierate cu 85% în maximum două luni, să diminueze lunar volumul datoriilor cu cel puţin 3%-5%, calculat la soldul lunii anterioare, sub sancţiunea sistării fondurilor centrale din impozitul pe venit şi din alte surse bugetare.

Decizia este motivată de Guvern prin volumul mare al arieratelor înregistrate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, necesitatea deblocării activităţii furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de recuperat de la autorităţile administraţiei publice locale, sume ce reprezintă arierate şi prevederile acordului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional referitoare la reducerea arieratelor unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

La finele anului 2012, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, inclusiv instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, înregistrau arierate faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, în valoare de peste 800 milioane lei.

În acelaşi timp, prin excepţie de la prevederile din Legea privind finanţele publice locale, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta de la Ministerul Finanţelor, până la data de 29 martie 2013, împrumuturi din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, în limita sumei totale de 800 milioane lei, conform HG 1.182/2012 privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2013, 2014 şi 2015, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.

Sumele împrumutate vor fi folosite pentru achitarea arieratelor către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, înregistrate şi neachitate până în prezent.

Împrumuturile se acordă cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicată de Banca Naţională a României.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Colegul lui Joao Paulo de la CM 2026, transfer în SuperLiga! E în tribune la UTA – Rapid, iar conducerea a făcut marele anunț!
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Surpriză: Ștefan Baiaram, propus la o echipă din Serie A! ”Poate să dea 5-6 milioane de euro”
MediaFlux
Putin se pregătește sa atace o țară din NATO. Informații dezvăluite de serviciile secrete americane
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România