Guvernul le recomandă românilor să fie cumpătaţi: „Estimările Băncii Mondiale arată că până în 2030, continuând acest ritm, România poate să-şi asigure peste cinci la sută creştere economică în fiecare an

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat că nu austeritatea este cuvântul cheie în această perioadă, ci mai degrabă cumpătarea, precizând că estimările Băncii Mondiale arată că până în 2030 România îşi poate asigura peste cinci la sută creştere economică în fiecare an.
Alina Costache
06 aug. 2022, 12:04
Guvernul le recomandă românilor să fie cumpătaţi:

“Aş spune că nu austeritatea este cuvântul cheie în această perioadă, ci mai degrabă cumpătarea, pentru că am văzut faţă de crizele precedente, din în urmă cu zece ani, guvernele statelor occidentale şi din zona cu care şi noi conlucrăm îndeaproape, partenerii noştri, nu au mai avut această abordare legată de austeritate, ci mai degrabă de solidaritate şi de sprijin şi pentru cetăţenii vulnerabili, dar şi pentru pentru afaceri, pentru mediul economic, care trebuie să ţină practic greul acestei perioade”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la Antena 3.

Citeşte şi: Veste uriaşă de la Kaufland pentru românii care primesc vouchere sociale

Întrebat cât de repede va fi gata cel de-al treilea pachet de ajutorare a populaţiei, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns: “Vă amintiţi că intervenţia Guvernului a început încă din toamna anului trecut, când pachete suplimentare au venit fie să intervină punctual pentru a compensa presiunea care era aşezată asupra economiei sau asupra gospodăriilor românilor. Şi suntem acum într-o etapă de evaluare în care, în funcţie de nevoi, să putem interveni din nou pentru a-i sprijini, mai ales pe cei aflaţi la nevoie. Aş aduce aminte aici faptul că 60 la sută dintre resursele pe care Guvernul le-a alocat prin pachetul Sprijin pentru România sunt destinate mediului economic, iar răspunsul economiei româneşti la acest tip de măsuri şi la acest tip de abordare nu a întârziat să apară”.

Citeşte şi: Salarii mai mari pentru anumiţi angajaţi din august. Anunţ de ultima oră al ministrului Muncii

Cărbunaru a precizat că din aceste motive avem o creştere economică printre cele mai mari din Uniunea Europeană.
“De aceea, avem o creştere economică importantă, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Estimările Băncii Mondiale arată că până în 2030, continuând acest ritm şi de reforme, dar şi de cumpătare, România poate să-şi asigure peste cinci la sută creştere economică în fiecare an ceea ce ar genera o creştere a PIB-ului ţării noastre de la 240 de miliarde de euro, aproximativ cât este acum, la aproape 400 de miliarde de euro”, a mai precizat Dan Cărbunaru.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ai primit o amendă rutieră? Când se iau în calcul și zilele de sâmbătă și duminică
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte