Guvernul lui Boris Johnson îi va cere reginei Elizabeth II să dizolve Parlamentul

Guvernul lui Boris Johnson îi va cere reginei Elizabeth să dizolve Parlamentul pe 10 septembrie, informează BBC, potrivit News.ro.
Ionela Marcu
28 aug. 2019, 09:41
Guvernul lui Boris Johnson îi va cere reginei Elizabeth II să dizolve Parlamentul

Televiziunea publică britanică citează surse guvernamentale.

Activitatea Parlamentului britanic va fi reluată pe 3 septembrie. 

Parlamentarii nu vor avea timp, astfel, să aprobe nicio lege care l-ar putea opri pe Johnson să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie fără un acord. 

Conservatorul Dominic Grieve, care a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE, cataloghează această idee drept „un act scandalos” şi a avertizat că ar putea duce la un vot de neîncredere pentru Johnson. „Acest guvern urmează să cadă”, a spus el.

O sursă guvernamentală a BBC a apărat acţiunea: „Este timpul ca un nou guvern şi un nou prim-ministru să facă un plan pentru ţară după ce părăsim UE”.

Ideea a stârnit controverse. Criticii spun că dizolvarea Parlamentului va face ca membrii săi să nu îşi poată juca rolul democratic în procesul Brexit.

Aparent, puţini miniştri au ştiut de acest plan. 

Boris Johnson a declarat că vrea ca Marea Britanie să părăsească Blocul Comunitar pe 31 octombrie cu un acord, însă nu va renunţa la dată nici dacă va fi un Brexit fără acord.

Boris Johnson spune că va programa Discursul Reginei pe 14 octombrie pentru a prezenta proiectele legislative ale guvernului

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că va programa Discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit, transmite Reuters.

‘Avem nevoie să continuăm cu agenda noastră internă şi de aceea anunţăm un Discurs al Reginei pe 14 octombrie’, a declarat Johnson într-un interviu televizat.

Întrebat în legătură cu criticile unor membri ai parlamentului privind faptul că li se refuză timpul necesar pentru a dezbate şi vota cu privire la Brexit, premierul britanic a răspuns: ‘Este complet neadevărat. Dacă vă uitaţi la ce facem noi, (vedeţi că) prezentăm un nou program legislativ’.

‘Va fi timp suficient de ambele părţi ale acestui summit crucial (al liderilor UE) de pe 17 octombrie, timp suficient în parlament pentru membrii săi să dezbată UE, să dezbată Brexitul şi toate celelalte subiecte, timp suficient’, a adăugat Boris Johnson.

El a mai afirmat că este probabil ca parlamentul să voteze asupra proiectelor legislative ale guvernului său pe 21 şi 22 octombrie.

Potrivit Reuters, anunţarea agendei legislative pe 14 octombrie va însemna practic închiderea parlamentului de la mijlocul lui septembrie şi va reduce intervalul de timp în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord. Pentru Johnson, aceasta va fi cea mai îndrăzneaţă manevră de până acum în demersul de a scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, notează Reuters.

‘Boris Johnson vrea să dea o lovitură anti-parlamentară. Împotriva alegătorilor şi a reprezentanţilor voştri politici. Pentru (un Brexit) dezastruos Fără Acord’, a reacţionat Diane Abbott, o purtătoare de cuvânt a laburiştilor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte