Guvern: Ajutoarele sociale pentru angajaţii de la Oltchim nu se mai acordă

Guvernul a anulat hotărârea în baza căreia o parte dintre angajaţii Oltchim ar fi trebuit să primească în luna decembrie ajutoare sociale, argumentând că aceştia au încasat salariile restante, iar acordarea ajutoarelor ar genera discriminare între beneficiari şi angajaţii care ar primi doar salariul.
Romania TV
28 dec. 2012, 14:26
Guvern: Ajutoarele sociale pentru angajaţii de la Oltchim nu se mai acordă

Acordarea de ajutoare a fost decisă în contextul în care combinatul Oltchim îşi încetase producţia din cauza unor datorii de peste 500 milioane euro, iar angajaţii nu mai primeau salariile de mai multe luni.

În luna octombrie, Guvernul a hotărât ca pentru 522 de angajaţi Oltchim, din totalul celor 3.353 salariaţi, al căror venit mediu lunar pe membru de familie este mai mic decât 786 lei şi care nu deţin în proprietate alte locuinţe în afara celei de domiciliu, terenuri cu potenţial productiv sau utilaje agricole ori de prelucrare a lemnului să fie acordate ajutoare sociale de urgenţă în sumă de câte 1.400 lei, în două tranşe, în lunile octombrie şi noiembrie.

La trei săptămâni după această decizie, Executivul a emis o nouă hotărâre care stabilea că ajutoarele vor fi acordate într-o singură tranşă, în luna decembrie, Guvernul motivând că nu a fost „suficient timp” pentru realizarea tuturor procedurilor administrative care să permită deja plata primei tranşe.

Tot atunci, Guvernul anunţa că va notifica oficial Comisia Europeană pentru acordarea la Oltchim a unui ajutor de urgenţă de 20 milioane euro.

În şedinţa de joi, Executivul a decis însă să abroge hotărârea privind acordarea de ajutoare de urgenţă pentru angajaţii Oltchim.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a arătat că aceste ajutoare nu au mai fost acordate deoarece nu mai era cazul, angajaţii încasând între timp salariile restante. Acordarea ajutoarelor ar fi generat, în opinia ministrului, o situaţie discriminatorie între beneficiarii ajutoarelor, care ar fi încasat atât salariul, cât şi ajutorul social, şi ceilalţi angajaţi care ar fi primit doar salariul.

Ministrul a arătat că, dacă va fi cazul, Guvernul va emite o nouă hotărâre privind acordarea de ajutoare, dar că se speră să nu mai apară o situaţie care să impună o astfel de măsură.

Premierul Victor Ponta afirma că, în momentul în care a preluat şefia Guvernului, salariaţii combinatului chimic aveau o restanţă de trei luni la plata salariilor

Ministerul Economiei, care controlează Oltchim, a anunţat recent că angajaţii Oltchim au primit, pe 5 şi 6 decembrie, salariile restante din octombrie, iar în perioada 20-21 decembrie vor încasa şi avansurile aferente lunii noiembrie. Salariile restante pentru luna septembrie au fost achitate la jumătatea lunii noiembrie.

Ministerul mai arăta că Oltchim a pornit secţiile principale de producţie, cu fonduri atrase exclusiv de la clienţi, şi funcţionează la o capacitate de 25-30%, cu aproximativ 800 de muncitori, urmând să se ajungă la o capacitate de 60%.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR