Guvernul obligă RA-APPS să publice lista şi adresa imobilelor aflate în proprietate. Care sunt excepţiile

Guvernul a aprobat vineri o hotărâre prin care obligă Regia Autonomă 'Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat' (RA-APPS) să publice periodic informații detaliate despre imobilele și mijloacele de transport pe care le administrează, în scopul creșterii transparenței activității instituției.
Viorel Dobran
05 iun. 2026, 14:13
Guvernul obligă RA-APPS să publice lista şi adresa imobilelor aflate în proprietate. Care sunt excepţiile

Potrivit unui comunicat al Guvernului, RA-APPS va publica pe site-ul propriu, la datele de 10 iunie și 10 decembrie ale fiecărui an, lista tuturor imobilelor aflate în proprietatea publică sau privată a statului și administrate de regie. Aceste informații vor rămâne disponibile pe site timp de șase luni.

Executivul arată că introducerea acestor obligații de transparență în cadrul HG nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea RA-APPS a fost determinată de interesul public privind activitatea de închiriere a imobilelor aflate în administrarea regiei.

Guvernul vrea să oblige RA-APPS să publice lista imobilelor pe care le administrează și a beneficiarilor. Românii vor putea vedea toți privilegiații care stau în proprietățile statului: „Statul nu este moșia nimănui”

Astfel, lista publicată pe site-ul RA-APPS va cuprinde următoarele informații în cazul persoanelor juridice beneficiare: denumirea persoanei juridice; adresa imobilului; suprafața imobilului – construcție și teren; tipul contractului încheiat: închiriere, folosință gratuită, prestări de servicii sau asociere; modalitatea de atribuire: licitație publică sau atribuire directă; data începerii și data încetării contractului; prețul contractului, dacă este cazul.

Totodată, în cazul imobilelor utilizate de persoane fizice se va preciza: adresa imobilului; suprafața imobilului – construcție și teren; modalitatea de atribuire: licitație publică sau atribuire directă; data începerii și data încetării contractului; prețul contractului.

De asemenea, în cazul imobilelor neocupate, se va preciza adresa imobilului, suprafața imobilului – construcție și teren.

„Sunt exceptate imobilele proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea Regiei și puse la dispoziție/închiriate instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și cele folosite de persoanele aflate, potrivit legii, sub protecția acestor instituții”, se arată în comunicat.

Conform Hotărârii de guvern, RA-APPS publică trimestrial, pe pagina proprie de internet, în datele de 10 martie, 10 iunie, 10 septembrie și 10 decembrie ale fiecărui an și menține publicată timp de 3 luni lista mijloacelor de transport pe care le deține, care cuprinde: marca, modelul și anul fabricației.

Vila RA-APPS din Aviatorilor 86, destinată inițial lui Klaus Iohannis, nu a primit nicio ofertă de închiriere după ce a fost scoasă la licitație. Instituția a cheltuit 3 milioane de euro pe renovarea clădirii

Totodată, RAAPPS va avea obligația de a publica lunar pe pagina proprie de internet, până la data de 15 ale lunii în curs, pentru luna precedentă, și de a menține publicate: situațiile de lucrări decontate pentru lucrările de reparație, utilare și mobilare; situațiile de lucrări decontate pentru lucrările de construire/renovare.

Ca informații suplimentare, Guvernul precizează că destinația banilor proveniți din chirii diferă în funcție de regimul juridic al imobilului (public sau privat).

„În cazul imobilelor aflate în proprietatea publică a statului, RA-APPS are dreptul să rețină o cotă-parte de 50% din chiria încasată pentru administrarea, întreținerea și repararea acestora. Diferența de 50% se virează la bugetul de stat. În cazul imobilelor aflate în proprietatea privată a statului, chiria încasată pentru aceste imobile rămâne integral la dispoziția RA-APPS pentru autofinanțare, acoperind cheltuielile de funcționare, reparații și investiții”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Jucătorul de la Craiova care are lipici la oferte. Există interes din primele 5 ligi europene
Capital.ro
Piața muncii din România, tot mai aglomerată. Numărul de locuri de muncă disponibile a scăzut considerabil față de anul trecut
Playtech.ro
Câți bani ar putea pierde unii medici și asistenți după noua lege a salarizării. Exemplul unui medic cu 39 de ani vechime
Adevarul
Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo nu le dă nicio șansă ”câinilor” la titlu: ”Ești sănătos la cap?!”. Pe ce echipă mizează în lupta pentru campionat: ”Îl ia la pas”
MediaFlux
Horoscop marți, 21 iulie. Ziua care schimbă regulile jocului! Zodiile lovite de surprize incredibile și decizii care le pot transforma viitorul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România