Guvernul renunţă la construcţia unei săli de concerte în Capitală, dar va renova Sala Palatului cu 40-50 milioane de lei

Ministerul Culturii a renunţat la ideea construcţiei unei noi săli de concerte pe locul actualului garaj al Guvernului, dar va renova radical Sala Palatului pentru a putea organiza în condiţii optime concerte în cadrul Festivalului Enescu şi alte evenimente artistice, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale.
Filip Stan
12 iun. 2016, 17:36
Guvernul renunţă la construcţia unei săli de concerte în Capitală, dar va renova Sala Palatului cu 40-50 milioane de lei

Fostul ministrul al Culturii Vlad Alexandrescu a venit cu ideea construcţiei unei noi săli de concerte, de până la 2.400 de locuri, în locul imobilului denumit Garajele Leonida şi aflat lângă Palatul Victoria, sediul Guvernului.

Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că Ministerul Culturii nu va pune în practică ideea fostului ministru şi va începe în schimb renovarea Sălii Palatului.

“Proiectul pentru renovarea Sălii Palatului este deja realizat, ba, mai mult, au fost emise toate avizele necesare, inclusiv autorizaţia de construcţie. Ministrul Culturii, Corina şuteu, susţine această variantă, iar Sala Palatului este mult mai potrivită, inclusiv din punctul de vedere al localizării, pentru mari concerte, precum cele organizate în cadrul Festivalului Enescu”, au declarat pentru Profit.ro sursele citate.

Potrivit acestora, dacă proiectul unei noi săli de concerte ar fi costat peste 200 milioane de lei, după cum estimase şi fostul ministru, renovarea Sălii Palatului ar prespune costuri de doar 40-50 milioane de lei.

Construcţia unei noi săli de concerte fusese promisă de fostul primar al Bucureştiului, Sorin Oprescu, încă din primul mandat al acestuia, dar nu a fost pusă în practică.

Bucureștiul nu dispune în prezent de o sală de concerte adaptată exigențelor tehnice necesare unui eveniment de amploare precum Festivalul Internațional ”George Enescu”, care a devenit un brand cultural de țară și a adus renume Capitalei din punct de vedere cultural.

Unele dintre marile orchestre ale lumii au trebuit să susțină concerte în Sala Palatului, iar dirijori faimoși, precum Zubin Mehta, care va fi de altfel președintele onorofic al ediției din 2017 a Festivalului Enescu, au pledat pentru renovarea de urgență Sălii Palatului, astfel încât să asigure acustica necesară concertelor simfonice. 

Sala Palatului este cunoscută drept locul în care Partidul Comunist organiza congresele de partid şi în care Nicolae Ceauşescu era reales în unanimitate în fruntea partidului, dar deşi proiectată în perioada comunistă, clădirea este creaţia unor arhitecţi formaţi în perioada interbelică.

Clădirea a fost construită între anii 1959-1960, arhitect şef fiind Horia Maicu, dar arhitectul care a realizat proiectul a fost Tiberiu Ricci. Acesta din urmă lucrase, înainte de război, la firma de marelui arhitect Duiliu Marcu, care a contribuit la proiectarea Academiei Române, Palatului Victoria, Palatului CFR, actualul Minister al Transporturilor, sau Hotelului Athenée Palace, actual Hilton.

În prezent Sala Palatului se află în administrarea RA-APPS, asemenea actualului garaj al Guvernului, şi ar urma să fie transferată Ministerului Culturii pentru a fi renovată şi transformată în sală modernă de concerte.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la FCSB? Mihai Pintilii, verdict dur din vestiar: „Se vedeau titulari”
Capital.ro
Salariul minim din Europa în 2026: diferența dintre suma primită și puterea reală de cumpărare. Pe ce loc se află România
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
Culisele planului eșuat al Israelului de a răsturna regimul iranian
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Rebeca este fetița care și-a pierdut viața în urma accidentului din Bacău. Părinții sunt devastați: „Iubirea noastră, de ce ai plecat?”
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România