Guvernul sirian a aprobat Acordul de încetare a focului negociat de SUA şi Rusia. Se întrevede sfârşitul conflictului

Autoritățile de la Damasc au aprobat acordul ruso-american privind situația din Siria, care trebuie să intre în vigoare luni între regim și rebeli.
Filip Stan
10 sept. 2016, 16:52
Guvernul sirian a aprobat Acordul de încetare a focului negociat de SUA şi Rusia. Se întrevede sfârşitul conflictului

„Guvernul sirian a aprobat acordul ruso-american (…) unul dintre obiectivele acestuia fiind de a ajunge la o soluție politică la criza din Siria„, a relatat Sana, adăugând că „va avea loc o încetare a ostilităților în orașul Alep din motive umanitare„.

După mai multe ore de așteptare de la încheierea unor negocieri care păreau să ducă la o nouă amânare, ministrul de externe rus Serghei Lavrov și secretarul de stat american John Kerry au anunțat împreună, vineri noaptea, un acord între SUA și Rusia în privința soluționării crizei din Siria.

„(Ministrul rus de Externe – n.r.) Serghei Lavrov şi cu mine, în numele preşedinţilor şi ţărilor noastre, îi cerem fiecărui sirian implicat să susţină planul la care au ajuns Statele Unite şi Rusia pentru (…) a duce cât mai repede la final acest conflict catastrofal printr-un proces politic„, a declarat secretarul american de stat John Kerry, într-o conferinţă de presă, după discuţii maraton la Geneva.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, baza acestui acord este angajamentul Guvernului sirian de a nu desfăşura misiuni aeriene într-o zonă convenită, sub pretextul că atacă luptători al Frontului al-Nusra, o organizaţie afiliată al-Qaida.

În baza acordului, forţele guvernamentale siriene, sprijinite de Rusia, şi grupările de opoziţie, susţinute de Statele Unite şi statele din Golf, vor pune capăt temporar luptelor, ca măsură de consolidare a încrederii.

În această perioadă, combatanţii de opoziţie vor avea şansa să se separe de grupările militante din zone precum Alep.

Dacă armistiţiul care intră în vigoare luni va rezista, Statele Unite şi Rusia vor începe şapte zile de lucrări de pregătire pentru a înfiinţa “un centru comun de implementare”, în cadrul căruia vor împărtăşi informaţii pentru a identifica teritoriul controla de al-Nusra şi pe cel al grupărilor de opoziţie.

Ambele părţi se vor retrage din zona strategică Castello, din Alep, pentru a crea o zonă demilitarizată, în timp ce opoziţia şi Guvernul vor oferi acces sigur şi nerestricţionat via Ramouseh, în sudul oraşului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT