Guvernul va organiza ALEGERI PARLAMENTARE PARŢIALE simultan cu europarlamentarele din 25 mai

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că, odată cu scrutinul europarlamentar din 25 mai, vor fi organizate alegeri în colegiile în care posturile de senator sau deputat au rămas vacante şi în localităţile în care posturile de primar nu sunt ocupate.
Filip Stan
10 mart. 2014, 12:12
Guvernul va organiza ALEGERI PARLAMENTARE PARŢIALE simultan cu europarlamentarele din 25 mai

„Am discutat cu liderii celorlalte partide din coaliţia de guvernare şi am decis împreună cu ei să declanşăm procedura pentru ca pe 25 mai, data alegerilor pentru Parlamentul European, să facem alegeri în colegiile vacante”, a declarat Victor Ponta la finalul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu şefii partidelor de guvernământ.

Mai mult, tot pe 25 mai vor fi organizate alegeri şi în localităţile care au rămas fără primari în cei aproape doi ani de la alegerile locale precedente.

În momentul de faţă sunt opt mandate de parlamentar vacante.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, în decembrie 2013, că se poate discuta despre alegeri parţiale pe mandatele de parlamentari vacantate atunci când numărul aleşilor se va reduce atât de mult încât să afecteze deciziile din Parlament, adică la mai mult de jumătate, informează Mediafax.

Zgonea a fost întrebat dacă nu ar trebui organizate alegeri parţiale pe mandatele vacante de parlamentari.

„Este o decizie a Guvernului, pe care eu nu pot să o comentez. (…) Nu am nicio opinie, nu sunt obligat conform legii să am o discuţie pe această temă. Este atributul exclusiv al Guvernului României conform legii organice. Eu sunt obligat să văd dacă cumva ajungem sub cvorumul legal. Doar în acel caz, dacă sunt datorită deplasărilor, demisiilor, altor acte care sunt conform Constituţiei…Parlamentul pierde jumătate plus unu din numărul mandatelor pe care le are conform legii electorale, atunci ar trebui să avem această discuţie”, a afirmat Zgonea.

Preşedintelui Camerei Deputaţilor i s-a precizat că Guvernul este în controlul Parlamentului, după cum a afirmat chiar premierul Victor Ponta în mai multe rânduri.

„Este în control, dar nu suntem obligaţi noi să le dăm ordin ca să facă un proiect de hotărâre. Este o discuţie pe care o să o avem în momentul în care numărul de mandate care sunt vacantate este atât de mare încât impietează deciziile importante ale Parlamentului. Atâta timp cât noi suntem cu 78 mai mult decât ar fi trebuit faţă de anii trecuţi, eu zic că nu avem o problemă de reprezentativitate”, a afirmat Zgonea.

El a precizat că locurile vacante duc la economii în bugetul Camerei Deputaţilor.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/valeriu-zgonea-despre-mandatele-de-parlamentar-vacante-nu-avem-deocamdata-o-problema-de-reprezentativitate_117029.html#ixzz2vYpxiqnc

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Oficial! Atacantul de 1,5 milioane de euro a fost prezentat la Rapid. Update exclusiv
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Gigi Becali încă îl așteaptă pe membrul Generației de Aur la FCSB: ”A fost ideea lui MM”
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț pentru români privind situația energetică! Apel privind consumul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România