Guy Verhofstadt: PNL e o familie apropiată de noi/Crin Antonescu: Rămânem membri ALDE

Liderul grupului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa (ALDE) din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a declarat luni că PNL reprezintă 'o familie apropiată' pentru acest grup, potrivit Agerpres.
Romania TV
07 apr. 2014, 17:08
Guy Verhofstadt: PNL e o familie apropiată de noi/Crin Antonescu: Rămânem membri ALDE

La râdul său, preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a adăugat că nu a avut discuţii cu reprezentanţi ai PPE şi că partidul rămâne membru al ALDE.

‘Pentru noi PNL este ca o familie apropiată. Este ca un frate sau o soră. Aşa că nu te desparţi de un frate sau de o soră’ a spus Guy Verhofstadt, într-o conferinţă de presă la Parlament.

El a amintit că discuţiile din media privind posibile negocieri între PNL şi PPE ‘sunt ceva tipic în politica românească’

‘Pentru mine este foarte clar. Ştiu PNL din 1990, avem o relaţie specială cu partidul şi în special cu Crin Antonescu’, a completat Guy Verhofstadt, arătând că în anii ’90 a transmis materiale pentru a ajuta PNL. El a arătat că primele materiale au fost distruse de participanţii la greva minerilor şi că ulterior a fost trimis un nou camion cu astfel de materiale.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că nu a avut întâlniri cu reprezentanţi ai PPE.

‘Nu au fost întâlniri sau discuţii, angajamente între mine şi Joseph Daul sau orice alt reprezentat sau membru al PPE. Suntem şi rămânem membri ai ALDE’, a spus Antonescu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Asta e echipa care plăteşte 500.000 de euro Rapidului pentru Christensen! În iarnă a transferat tot din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează asupra economiei României. Fostul președinte: „Dobânzile la care România se împrumută sunt mai mari decât cele ale unor state din categoria „junk”
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu i-a lăsat ”mască” pe toți cei din jur: ”A luat un arătător de lemn și s-a dus...”
MediaFlux
Val de aer tropical peste toată Europa. Ce temperaturi se vor înregistra în România
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?