Hagi: Am vorbit cu Cosmin Contra, am clarificat nişte lucruri

Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat sâmbătă seară, la o zi după ce l-a criticat dur pe Cosmin Contra într-o conferinţă de presă, că a discutat cu selecţionerul şi de acum încolo dacă va mai avea probleme îl va contacta pentru ca situaţia să fie rezolvată prin dialog.
Filip Stan
13 mai 2018, 06:30
Hagi: Am vorbit cu Cosmin Contra, am clarificat nişte lucruri

„Am vorbit după-amiază cu Cosmin, am clarificat nişte lucruri. Lucrurile sunt pozitive în relaţia cu el. Am vorbit cu el, era şi el agitat şi puţin surprins. Am discutat despre mai multe lucruri şi am căzut de acord ca de acum încolo eu dacă am ceva să-l caut să vorbim. Am avut o opinie legată de anumite criterii de selecţie şi atâta tot. Dar eu uneori spun unele lucruri mai apăsat. Cosmin trebuie să se gândească să ducă echipa naţională la nivelul cel mai bun. Eu dacă am ceva de comentat am să-l caut şi am să vorbesc cu el. Suntem de acord. El e responsabil, dacă am ceva să îi spun o să vorbesc cu el ca să reglăm lucrurile între noi şi nu afară”, a spus Hagi la Digi Sport. „Nu am nimic cu nimeni. Alţii au ceva cu mine. Sunt incomod. Pun presiune”, a adăugat el.

Hagi a mai afirmat că Adrian Mutu a folosit un cuvânt nepotrivit atunci când l-a criticat (penibil).

Gheorghe Hagi l-a criticat dur vineri seară pe selecţionerul Cosmin Contra că nu l-a convocat pe fiul său, Ianis Hagi, la echipa naţională şi nici pe Bogdan Ţîru, în schimb i-a chemat la lot pe fundaşii Ionuţ Nedelcearu, care s-a îmbătat în cantonamentul echipei Dinamo, şi Cosmin Moţi, care nu a evoluat în ultima perioadă la Ludogoreţ.

„Nu sunt ochi pentru noi, suntem prea mici ca să fim băgaţi în seamă. Am văzut convocările la lotul naţional şi un jucător al Viitorului la lotul naţional mi se pare, cu tot respectul faţă de selecţioner, foarte, foarte, foarte puţin. E dreptul lui Contra, el face, el răspunde, dar asta nu înseamnă că ceea ce face, face bine. Chiar dacă e băiatul meu, Ianis e căpitanul Viitorului, Viitorul e pe locul 3, a fost cel mai bun jucător în pregătire, cel mai decisiv jucător în 2018, el cu Mitriţă, din toată Divizia A şi nu e convocat. Şi zice că vrea să întinerească echipa. Dar de ce? Pentru că e băiatul lui Hagi, nu? Aceeaşi poveste ca acum trei ani. Înţeleg că asta e România, dar nu suntem pe drumul bun”, a declarat Hagi, în conferinţa de presă de după meciul FC Viitorul – CSM Poli Iaşi.

Sâmbătă, Cosmin Contra a explicat pentru gsp.ro neconvocarea lui Ianis Hagi. „Am văzut ce a spus Gică Hagi la conferinţa de presă. E treaba lui şi eu nu vreau să intru în polemici cu el, să ne bălăcărim prin presă. Eu am vrut să dau continuitate la echipa naţională pentru meciurile din Liga Naţiunilor, de aceea, pe postul lui Ianis Hagi, i-am convocat pe Stanciu şi pe Budescu, care erau la lot, care au jucat, care au avut rezultate. Budescu e cel mai bun număr 10 din România, a jucat bine la echipa naţională. Stanciu joacă, e cel mai bun la echipa lui de club, în Cehia. Din punctul meu de vedere, ca antrenor, cei doi sunt în acest moment peste Ianis Hagi. El este în atenţia noastră, l-am monitorizat mereu. A avut evoluţii foarte bune la început, când a revenit la Viitorul, dar a avut şi unele prestaţii mai puţin reuşite în unele partide. Noi îl urmărim şi poate oricând să ajungă la echipa naţională, chiar şi acum, dacă s-ar întâmpla ceva cu un jucător (…)Pe mine deranjează că echipa naţională a avut o altă faţă în ultimele meciuri, dar acum, cu două partide înainte de Liga Naţiunilor a venit acest atac, pentru că aşa este în România. Nu putem să mulţumim pe toată lumea”, a afirmat Contra.

Tot sâmbătă, Adrian Mutu l-a criticat pe Hagi, spunând că uneori vorbeşte cam mult. „Mi se pare un lucru penibil din partea lui Hagi să spună un asemenea lucru. Cosmin e un super profesionist, acum că el alege anumiţi jucători pentru meciurile astea, e treaba lui. Normal să nu fii de acord, poţi să spui, credeai că e x, că e y, dar să îl acuzi pe un antrenor, pe un băiat care a fost exemplar în viaţa lui până acum, să îl acuzi de anumite lucruri mi se pare lipsă de profesionalism din partea lui Hagi. Câteodata vorbeşte cam mult”, a declarat Adrian Mutu, potrivit digisport.ro.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?