SIMONA HALEP a luptat EROIC, dar a pierdut finala de la ROLAND GARROS

Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros cu 4-6, 7-6 (7/5), 4-6, în faţa Mariei Şarapova. Partida a durat 3 ore şi 2 minute, fiind una dintre cele mai lungi finale feminine din istoria Internaţionalelor de Tenis ale Franţei. De luni, Simona Halep va fi numărul 3 mondial.

07 iun. 2014, 12:10
SIMONA HALEP a luptat EROIC, dar a pierdut finala de la ROLAND GARROS

Roland Garros 2014 a oferit una dintre cele mai frumoase finale văzute vreodată pe zgura pariziană. SIMONA HALEP a fost actor principal în acest ultim act, iar zeci de milioane de oameni din lumea întreagă au putut admira ambiţia micuţei românce, care a luptat până la epuizare în faţa puternicei Maria Şarapova.

Cele două au jucat un tenis magnific, iar primele cuvinte ale învingătoarei, Maria Şarapova, au fost lăude la adresa Simonei. „A fost cea mai dură finală de Grand Slam pe care am jucat-o. Simona a evoluat incredibil! Felicitări!„, a spus Maria Sharapova, iar cuvintele sale cântăresc greu, având în vedere că vin din partea unei jucătoare care a mai câştigat o dată Roland Garros-ul, în 2012, şi mai are în palmares titluri la US Open, Wimbledon şi Australian Open.

SIMONA HALEP a început finala cu Sharapova cu un break, iar apoi şi-a adjudecat serviciul, însă lucrurile nu aveau să fie atât de simple. După 2-0 s-a văzut condusă cu 2-5, astfel că nu a mai putut salva primul set, pe care l-a pierdut cu 4-6.

Setul al doilea a durat nu mai puţin de 72 de minute. A fost o dispută acerbă, pentru fiecare minge şi doar tie-break-ul le-a departajat pe cele două. Câteva dintre schimburile de mingi au fost de-a dreptul antologice, iar publicul a fost entuziasmat.

HALEP şi SHARAPOVA au mers cap la cap şi în setul al treilea, însă rusoaica a făcut diferenţa cu câteva lovituri în unghiuri imposibile şi a ştiut când să pună presiune, la 4-4 pe serviciul Simonei. A câştigat ultimele două game-uri la 0 şi a câştigat finala, dar asta nu ştirbeşte nimic din meritele Simonei.

De luni, Simona Halep va fi numărul 3 în tenisul mondial, dar după finala de la Roland Garros ea a promis că va repeta performanţele de pe zgura pariziană.

HALEP – SHARAPOVA LIVE 4-6, 7-6 (7/5), 4-6

Game 33. Maria Şarapova îşi câştigă serviciul la 0 şi încheie meciul.

Game 32. Game la 0 câştigat de Sharapova, care urmează să servească pentru câştigarea finalei.

Game 31. Minge de break pentru Simona Halep, Sharapova face dublă greşeală şi este 4-4.

Game 30. Ambele jucătoare şi-au făcut serviciile fără probleme, dar Simona e obligată să pună presiune pe adeversara sa.

Game 28. Simona a pierdut primele trei mingi pe serviciul său şi în cele din urmă Sharapova a făcut break-ul, la 30, şi conduce cu 3-2.

Game 27. Simona a avut două mingi de break, ambele anulate însă de Sharapova, care şi-a câltigat serviciul cu greu, 2-2 în setul decisiv.

Game 26. Simona îşi câştigă serviciul la 30 şi conduce cu 2-1 în setul decisiv.

Game 25. Două duble greşeli la rând ale Sharapovei, iar Simona are, la rândul său, şansă de break. O cheamă la fileu cu o scurtă pe Sharapova, iar rusoaica nu mai poate pune mingea în terenul Simonei, 1-1 la game-uri.

Game 24. Setul trei începe cu Simona la serviciu, dar Sharapova are două mingi de break şi o fructifică pe prima. 1-0 pentru Sharapova în setul decisiv.

Game 23. Tie-break, Şarapova serveşte, Simona câştigă punctul, 1-0. Simona are două servicii acum, le pierde pe amândouă, 1-2. Două servicii Sharapova, una pierdută, una câştigată, 3-2 pentru rusoaică. E rândul Simonei să servească de două ori, pierde prima minge şi se face 4-2 pentru Sharapova. Se schimbă terenurile, iar Simona îşi câştigă primul punct pe serviciu în tie-break, 3-4. Urmează Şarapova la serviciu. Ea îşi câştigă primul punct, 5-3, dar îl pierde pe cel de-al doilea, 5-4. Simona şi-a câştigat cele două servicii, conduce cu 6-5 şi are minge de set. Simona câştigă setul cu 7-5 la tie-break! Al doilea set a durat 72 de minute!

Game 22. Trei mingi de break pentru Sharapova de această dată, care face rebreak-ul, 6-6.

Game 21. Trei mingi de break pentru Simona! Halep câştigă game-ul la 30 şi conduce cu 6-5.

Game 20. Simona este la serviciu, 0-15. Are mare ghinion în acest game. Trimite o minge de puţin afară, iar o lovitură a Şarapovei care în terenul Simonei, imposibil de ajuns, după ce s-a lovit de banda fileului. Şarapova reuşeşte break-ul, 5-5.

Game 19. Minge de break pentru Simona Halep, la capătul unui schimb de mingi excepţional, cel mai lung al meciului. Simona reuşeşte break-ul, 5-4 pentru ea, în setul secund.

Game 18. Simona salvează o minge de break, dar Sharapova are din nou avantaj. Simona Halep salvează iar break-ul, 40-40, şi îşi câştigă serviciul.

Game 17. Maria Şarapova răspunde cu un game câştigat la 30. A trecut mai bine de o oră şi jumătate de la startul acestei finale, una dintre cele mai frumoase din ultimii ani, de la Roland Garros.

Game 16. Simona Halep face 3-3 în acest set, după ce îşi câştigă serviciul la 15.

Game 15. Două duble greşeli la rând pentru Sharapova, 30-15 pentru Simona, pe serviciul rusoaicei. Sharapova mai face o dublă greşeală, dar nu poate face break-ul, e 3-2 pentru Sharapova în setul 2.

Game 14. Simona e la serviciu, are şansa egalării în acest set. Românca a câştigat la 15, scor 2-2.

Game 13. 40-15 pentru Simona Halep, pe serviciul Sharapovei, două mingi de break, prima fructificată, 1-2 scorul setului 2.

Game 12. Break Sharapova, după ce s-a consemnat de trei ori egalitate la 40. 2-0 pentru Sharapova, în setul 2.

Game 11. Sharapova e la serviciu şi câştigă game-ul la 0.

Game 10. Simona salvează o minge de set, 40- 40,acum. Totuşi, rusoaica îşi adjudecă setul după ce o dreaptă a româncei se duce mult afară, 6-4.

Game 9. Şarapova serveşte pentru câştigarea setului, 15-15. Două mingi de break pentru Simona, după a patra dublă greşeală a Sharapovei. Simona face break-ul, la 30. 5-4 pentru Sharapova.

Game 8. Game la 0 câştigat de Simona, 3-5.

Game 7. Game fără istoric, Sharapova îşi câştigă serviciul la 15.

Game 6. Simona este la serviciu, Sharapova are două mingi de break şi încheie game-ul la 15, 4-2 pentru rusoaică.

Game 5. Al cincilea game consecutiv în care se consemnează rezultatul de 30-30. În cele din urmă Simona pierde game-ul, unul foarte lung, care a durat mai bine de 10 minute. 35 de minute au trecut de la startul finalei.

Game 4. Simona Halep revine la serviciu şi începe cu un as, 15-0. Asul este urmat de o dublă greşeală, 15-15. Egalitatea se menţine şi jucătoarele ajung la 30-30. Şarapova are acum prima minge de break în această finală, dar Simona salvează game-ul, 40-40. În cele din urmă, Şarapova a fructificat a patra minge de break, 2-2. Până acum, fiecare dintre cele douî jucătoare a câştigat câte 17 puncte în această finală.

Game 3. Sharapova serveşte şi nu reuşeşte să se desprindă în game, 30-30. Totuşi, Şarapova câştigă game-ul, la mare luptă, după un schimb spectaculos de mingi. 2-1 pentru Simona, 15 minute au trecut de la startul finalei.

Game 2. Simona la serviciu, 15-0. Şi acest game este foarte echilibrat, 30-30, apoi 40-40. În cele din urmă, Simona şi-a adjudecat game-ul, 2-0.

Game 1. Maria Şarapova serveşte prima şi câştigă primul punct al finalei, 15-0. Game-ul este foarte echilibrat, 30-30 şi 40-40. În cele din urmă Simona a fructificat prima minge de break pe care a avut-o.

UPDATE. Simona Halep şi Maria Şarapova au intrat pe teren şi acum efectuează mişcările de încălzire. La Paris este foarte cald. Mats Wilander s-a abţinut să dea un pronostic pentru această finală, dar fosta tenismană Barbara Schett a afirmat că ar merge pe mâna Simonei, dacă românca reuşeşte să-şi păstreze calmul.

În emisiunea Game, Set and Mats, de la Eurosport, SIMONA HALEP a prefaţat astfel finala cu ŞARAPOVA: „Trebuie să joc rapid, aşa cum am făcut în primul set de la Madrid. Ea loveşte mingea foarte puternic şi este greu să rămâi aproape de teren, loviturile sale te împing mult în spate„. De asemenea, ea şi-a dezvăluit tactica pe care p va folosi, spunând că va folosi lovitura de forehand, pentru a deschide unghiurile.

Simona Halep şi Maria Şarapova, două istorii şi cariere aparte, care au evoluat total diferit în activitatea de performanţă, sunt acum din nou faţă în faţă, despărţite de cel mai important trofeu care se acordă în întrecerile pe zgură, cel de la Roland Garros.

Patru ani şi jumătate este diferenţa de vârstă dintre ele, Maria Şarapova lăudându-se acum, la 27 de ani împliniţi, cu toate cele patru mari titluri de Grand Slam în palmares şi, în plus, la Roland Garros, după ce a câştigat trofeul în 2012, anul trecut a jucat finala, pirdută cu 4-6, 4-6 în faţa Serenei Williams.

Acum este a treia finală consecutivă la Roland Garros pentru Maria Şarapova, care porneşte ca favorită în disputa cu SIMONA HALEP, însă compatrioata noastră este o stea în ascensiune, iar Roland Garros 2014 este abia începutul drumului.

Finala HALEP – SHARAPOVA va începe la ora 16.00, va fi transmis în direct de Eurosport şi va putea fi urmărit LIVE TEXT pe RomaniaTV.net.