Halucinant! Cât costă un kilogram de cireşe în cea mai scumpă piaţă din România! Peste 35 de EURO cireşele dulci şi pietroase, în Bucureşti

A venit sezonul cireşelor, dar până să simţim frăgezimea primului fruct trebuie să tragem adânc aer în piept şi să ne facem curaj să băgăm adânc mâna în buzunar.
Daniel Spătaru
08 mai 2022, 20:15
Halucinant! Cât costă un kilogram de cireşe în cea mai scumpă piaţă din România! Peste 35 de EURO cireşele dulci şi pietroase, în Bucureşti

Poftă sau fiţă, primii bucureşteni care vor simţi în 2022 gustul cireşelor autohtone îşi vor aminti multe luni de-acum înainte senzaţia. Vor rememora fiecare clipă de la momentul când le-au văzut roşii şi pietroase pe taraba din piaţă, până la savoarea fructului. Preţul de anul acesta bate toate recordurile. 175 de lei este kilogramul de „cireşe dulci şi pietrose”, aşa cum stă scris pe taraba precupeţelor din Piaţa Domenii. Şi tocmai acest amănunt, al preţului, face ca fiecare moment să fie nepreţuit.

Gustul de acasă este astfel comparabil cu cel al unui city break la Milano, pentru că aceşti 175 de lei înseamna mai mult decât preţul unui bilet dus-întors în capitala Lombardiei (spre exemplu, pentru perioada 26-29 mai, preţul unui tichet este de 149 de lei).

Citeşte şi Creșteri istorice ale prețurilor în România! Piața din București în care un kilogram de roșii românești a ajuns să coste 55 de lei

Şi nectarinele au venit cu preţuri noi, în ton cu moda primăverii 2022, preţul unui kilogram apropiindu-se de 10 euro. Cum în 1.000 de grame abia dacă încap 4-5 astfel de fructe mai consistente, asta înseamnă că o nectarină ar ajunge să coste 10 lei. La un aşa preţ, cu siguranţă că gustul e apreciat altfel.

Pe de altă parte, trebuie amintit că în sueprmarketuri preţurile la cireşe se menţin în jurul sumei de 80 de lei, însă acestea sunt importate din ţări precum Grecia sau Iordania.

Nu mai departe de luna trecută Piaţa Domenii a produs un şoc şi în sectorul legumicol, un kilogram de roşii ajungând să fie vândut cu 55 de lei.

Citeşte şi România, în pragul unei explozii a preţurilor la gaze şi a unei crize alimentare. „Vizita la hipermarket va fi ca la muzeu”, avertizează analistul Adrian Negrescu

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Cât trebuie să mănânci, de fapt, la vârsta de 50 de ani. Cele mai bune sfaturi ale unui nutriționist celebru
Capital.ro
Cartea de identitate trebuie schimbată neapărat. Românii sunt obligați. Anunț oficial de la Primărie
Playtech.ro
Cine se bate pe averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu nu are nicio șansă
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Israelul publică noi fotografii cu liderul de facto al Hamas. Cum încearcă să se ascundă ultimul comandant de rang înalt rămas în viață
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Inflația explodează în România. Avertisment crunt din partea BNR
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Cum arată piscina complexului italian în care s-a prăbușit Felix Baumgartner
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, prima REACȚIE după moartea lui Felix Baumgartner. A postat un mesaj sfâșietor
Playsport.ro
Autopsia lui Felix Baumgartner a fost finalizată. Care a fost, de fapt, ce au descoperit medicii...
Capital.ro
Președintele Nicușor Dan, anunțul serii despre pensii: Eu am spus că a fost o greșeală...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul
Fiica lui Sebastian Burduja a murit la 3 ani
MediaFlux
Vârsta de pensionare crește la 70 de ani! Se va aplica tuturor persoanelor născute după 31 decembrie 1970. Dezbateri privind noua lege într-o țară europeană
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hidrocentrala Răstolița renaște după trei decenii de pauză. Ministrul Energiei: „Fac tot ce ţine de mine ca să deblochez situatia”