Harlem Desir, despre Schengen: Evaluările Comisiei Europene au arătat evoluţii importante ale României

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Desir, a declarat marţi că evaluările Comisiei Europene privind aderarea României la Spaţiul Schengen au arătat 'evoluţii foarte importante' ale Bucureştiului, transmite Agerpres.
Filip Stan
02 sept. 2014, 11:55
Harlem Desir, despre Schengen: Evaluările Comisiei Europene au arătat evoluţii importante ale României

‘Deciziile trebuie luate împreună, în unanimitate cu alte state Schengen şi Comisia Europeană, care face evaluările, care, de altfel, au arătat evoluţii foarte importante ale României’, a afirmat Desir, într-o conferinţă de presă, la Măgurele.

Oficialul francez a mai spus că factorii decizionali în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen sunt ‘în curs de examinare a unor decizii care ar putea fi luate’.

Oficialul francez a arătat că problema Schengen este un subiect a cărui importanţă pentru România Franţa o înţelege.

‘Lucrăm în acest moment alături de colegii noştri, Guvernul român, la acest subiect şi în special în ceea ce priveşte aeroporturile Schengen’, a adăugat Desir.

Referitor la situaţia romilor, demnitarul francez a afirmat că în Franţa există, în acest moment, o stabilitate în planul imigraţiei.

‘Chiar dacă există probleme serioase de reglat legat de traficul de persoane, de exploatarea copiilor, ele trebuie combătute’, a spus secretarul de stat francez, apreciind cooperarea poliţienească româno-franceză în lupta împotriva criminalităţii ca fiind una ‘foarte eficace’.

În opinia sa, principala problemă legată de situaţia romilor care vin în Franţa este una socială şi ţine de lupta împotriva sărăciei. În context, Desir s-a arătat ‘foarte încrezător’ în legătură cu maniera ‘foarte serioasă’ în care România tratează subiectul inserţiei sociale a persoanelor sărace.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. ”Rechinul” a făcut show în serii. „Fără nicio aroganță, sunt foarte bine pregătit. Mă pot apropia de record”. Exclusiv
Capital.ro
Ultimul grup al Termocentralei Turceni urmează să fie închis. Sindicaliștii avertizează: „Ar băga țara în haos”
Playtech.ro
Cât contribuie lunar românii la Pilonul 2 și ce s-a întâmplat cu banii. Fondurile anunță un câștig record
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în această dimineață, pe DN 1! O persoană a fost vătămată, iar traficul a fost redirecționat
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat