HCM Constanţa, umilită în Liga Campionilor. A marcat doar 14 goluri la Kiel

Campioana României la handbal masculin HCM Constanţa a fost învinsă în deplasare, în cea de-a treia partidă din grupa B a Ligii Campionilor, de formaţia germană THW Kiel, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 35-14 (16-7).
Romania TV
12 oct. 2012, 06:22
HCM Constanţa, umilită în Liga Campionilor. A marcat doar 14 goluri la Kiel

HCM Constanţa nu a putut sparge gheaţa la capitolul victorii nici în partida din Germania, cu THW Kiel, în care însă avea şanse mici să producă surpriza, adversara fiind deţinătoarea trofeului. „Dacă vom pierde la mai puţin de cinci goluri, va fi ca o victorie„, spuneau jucătorii de la HCM înaintea confruntării de joi seară. Dar HCM a început meciul cu tot atâtea atacuri ratate, în timp ce THW a marcat la rând (4-0, min. 6), iar portarul lor, Omeyer, avea deja cinci intervenţii reuşite.

În minutul 10, tabela arăta 5-1, Omeyer fiind învins pentru prima dată, de Criciotoiu, care a mai marcat o dată, două minute mai târziu (6-2). Diferenţa s-a redus, la 7-4, dar THW s-a „revanşat”, 10-4 (min. 18), iar până la pauză nu a mai avut vreo emoţie, 15-5 (min. 28) şi 16-7, după 30 de minute.

Repriza secundă nu a adus noutăţi, THW a dominat copios în continuare, românii au făcut eforturi, dar greşelile jucătorilor lui Sundovski şi diferenţa de valoare prea mare au făcut diferenţa (21-9, min. 34, 29-10, min. 47, 33-12, min. 55).

În plus, 10.000 de fani în tribune au lovit în moralul celor de la HCM, care au suferit cea mai drastică înfrângere în trei meciuri din actuala ediţie a Ligii Campionilor. Portarul Ionuţ Stănescu a fost cel mai bun jucător al campioanei României, el a încheiat cu trei aruncări apărate de la 7 metri şi 10 intervenţii în total.

Din lotul campioanei României au absentat doi jucători de bază, portarul Popescu şi Cutura, ambii accidentaţi.

Marcatori: THW Kiel – Ilici 5 goluri, Narcisse 5, Wiencek 4, Ekberg 4, Vujin 4, Zeitz 4, Klein 3, Sprenger 3, Toft Hansen 2, Jicha 1; HCM Constanţa – Angelovski 4 goluri, Şimicu 3, Csepreghi 2, Criciotoiu 2, Buricea 1, Toma 1, Humet 1.

Jucătorii de la HCM se află la al treilea eşec, după cele cu IK Savehof, scor 31-35, şi MKB Veszprem, 27-37.

Programul meciurilor următoare în grupa B, pentru HCM Constanţa: HCM Constanţa – Celje (18 octombrie), HCM Constanţa – Atletico Madrid (15 noiembrie), Atletico – HCM Constanţa (25 noiembrie), HCM Constanţa – IK Savehof (29 noiembrie), MKB Veszprem – HCM Constanţa (9 februarie 2013), Celje – HCM Constanţa (16 februarie), HCM Constanţa – THW Kiel (20 februarie).

Primele patru clasate din fiecare dintre cele patru grupe se vor califica în faza optimilor de finală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Decizia-bombă luată de Gigi Becali la FCSB: „Sunt de 26 de ani la fotbal și nu s-a întâmplat așa ceva!”
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT