Helmuth Duckadam, după externare: Viaţa mea se va schimba în proporţie de 70 la sută

Preşedintele Stelei, Helmuth Duckadam, şi administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, au fost externaţi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Romania TV
12 oct. 2012, 11:25
Helmuth Duckadam, după externare: Viaţa mea se va schimba în proporţie de 70 la sută

Din data de 2 octombrie, timp de zece zile, Helmuth Duckadam şi Cornel Dinu au împărţit aceeaşi rezervă a Spitalului de Urgenţă Floreasca. Stelistul fusese internat pe 19 septembrie, iar apoi o echipă condusă de medicul Şerban Brădişteanu l-a supus unei intervenţii chirurgicale care a durat aproape nouă ore.

Ulterior, pe 30 septembrie, la Floreasca a fost internat şi Cornel Dinu, pentru investigaţii şi reechilibrare, întrucât de mai mult zile nu îşi mai luase tratamentul. Vineri, cei doi foşti mari fotbalişti au fost externaţi, prilej cu care au susţinut o conferinţă de presă. Helmuth Duckadam a declarat că viaţa sa va fi cu totul alta de acum înainte.

„A fost o operaţie foarte grea. A urmat altor trei operaţii, iar pentru faptul că braţul e acum aproape perfect îi mulţumesc domnului doctor Brădişteanu şi familei, care m-a ajutat să trec peste acest obstacol. Sigur, am foarte multe restricţii. Viaţa mea se va schimba cel puţin în proporţie de 70 la sută.

Va trebui să am foarte mare grijă, să-mi ordonez viaţa. Va trebui să slăbesc. Am foarte multe medicamente de luat şi analize de făcut. Dacă voi urmări aceste lucruri voi avea satisfactia să-mi văd fata crescând alături de mine„, a spus eroul de la Sevilla.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT