Hillary Clinton, audiată de FBI

Candidata democrată la alegerile prezidențiale americane Hillary Clinton a fost audiată sâmbătă de poliția federală americană (FBI) în cadrul anchetei legate de utilizarea unui cont de e-mail și a unui server private pe când conducea diplomația americană, relatează AFP.
Romania TV
02 iul. 2016, 18:00
Hillary Clinton, audiată de FBI

Hillary Clinton „a depus mărturie în această dimineață (sâmbătă) cu privire la utilizarea e-mailurilor sale pe când era secretar de stat”, a declarat purtătorul său de cuvânt Nick Merrill, precizând că ea a fost „încântată să poată ajuta Ministerul de Justiție pentru ca această anchetă să ajungă la final”.

Potrivit unui apropiat al candidatei democrate, audierea a durat aproximativ 3 ore și jumătate și a avut loc la sediul FBI, în capitala federală Washington.

Hillary Clinton se află în centrul unui scandal după ce anul trecut s-a aflat că a utilizat un cont privat de e-mail și un server privat pe când conducea Departamentul de Stat (2009-2013). Dezvăluirile i-au adus actualei candidate la nominalizarea democrată critici vehemente din partea adversarilor republicani, iar Biroul Federal de Investigații (FBI) a deschis o anchetă.

Utilizarea unui cont privat în scopuri profesionale este interzisă de administrația americană, iar adversarii republicani o acuză pe dna Clinton că, prin nefolosirea conturilor oficiale și a serverelor securizate, a pus în pericol securitatea națională, dar și că a vrut să ascundă anumite lucruri, scrie Agerpres.

Hillary Clinton afirmă însă că e-mailurile sale nu erau clasificate atunci când le-a trimis din contul privat. Ea a remis Departamentului de Stat 52.000 de pagini de documente referitoare la aceste mesaje.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Dezvăluiri tulburătoare: „Aveam contract semnat cu Lecce pe 3 milioane pentru Hîldan și a murit! Șoc! Eram în Italia”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în această dimineață la granița cu România! Două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Zi de foc la Cotroceni. Nicușor Dan se pregătește să desemneze un nou premier. Programul consultărilor cu partidele și posibilelel propuneri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte