Hillary Clinton: Vrem o tranziţie ‘stabilă şi paşnică’ în Coreea de Nord

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, s-a pronunţat luni în favoarea unei tranziţii 'stabile şi paşnice' în Coreea de Nord, după decesul lui Kim Jong-Il, subliniind că Statele Unite doresc o 'relaţie ameliorată cu poporul nord-coreean', relatează AFP.
Romania TV
19 dec. 2011, 21:44
Hillary Clinton: Vrem o tranziţie 'stabilă şi paşnică' în Coreea de Nord

Statele Unite ‘rămân preocupate de bunăstarea populaţiei nord-coreene’, a mai afirmat Hillary Clinton la finalul unei întrevederi cu omologul său japonez, Koichiro Gemba, potrivit Agerpres.

‘Avem interesul comun pentru o tranziţie stabilă şi paşnică în Coreea de Nord, la fel ca şi pentru pacea şi stabilitatea regională’, a declarat ea.

Şefa diplomaţiei americane a adăugat, fără să intre în detalii, că s-a luat contact cu ţările partenere din Grupul celor şase. Acesta include Statele Unite, Japonia, Rusia, China şi cele două Corei pentru discuţii, în prezent aflate într-un punct mort, pe marginea denuclearizării peninsulei coreene.

Gemba a inistat şi el asupra necesităţii unei coordonări mai strânse între Cei şase.

Statele Unite şi-au făcut imediat cunoscut sprijinul pentru Coreea de Sud şi Japonia după ce luni a fost anunţată moartea liderului nord-coreean Kim Jong-Il. Evenimentul a declanşat numeroase speculaţii cu privire la viitorul regimului dictatorial de la Phenian şi a determinat Casa Albă să insiste asupra ‘stabilităţii’ în regiune.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT