Hittler și Zielinski, în cursa pentru primăria unui orășel din Franța. Cei doi contracandidați, indignați de glumele care se fac pe seama numelor lor: „Lucrurile au scăpat de sub control”

Un orășel liniștit din Franța a ajuns, peste noapte, în centrul atenției pe internet după ce s-a aflat că doi candidați la alegerile locale, care vor avea loc duminică, poartă nume cu totul neobișnuite. Rețelele sociale din Franța s-au umplut de postări amuzante care fac legătura cei doi candidați și figuri politice celebre la nivel mondial.
Oana Anghel
19 mart. 2026, 08:44
Hittler și Zielinski, în cursa pentru primăria unui orășel din Franța. Cei doi contracandidați, indignați de glumele care se fac pe seama numelor lor:

La fotoliul de primar al orașului Arcis-sur-Aube (2.785 de locuitori) candidează, printre alții, actualul primar, Charles Hittler, dar și un tânăr ofițer vamal, pe numele lui Antoine Renault-Zielinski.

Hittler își dorește să ocupe în continuare fotoliul de primar al orașului Arcis-sur-Aube

Primarul Hittler a dezvăluit, într-o discuție cu BBC, că, de-a lungul vieții, s-a mai confruntat cu glume legate de numele său, dar nimic nu se compară cu situația actuală.

„Toată viața mea au mai existat, din când în când, glume pe seama numelui meu. Uneori oamenii desenau mustăți pe afișele mele electorale. Nu era mare lucru. Dar acum parcă lucrurile au scăpat de sub control. Am văzut articole online care spuneau: ‘37% dintre locuitorii din Arcis sunt hitleriști!’. Dacă oamenii ar vorbi despre oraș și despre politicile noastre, ar fi una. Dar tot ce îi interesează sunt numele noastre”, a declarat edilul pentru sursa citată.

Așa cum era de așteptat, rețelele sociale din Franța s-au umplut de postări amuzante care fac legătura între fostul dictator german Adolf Hitler și actualul președinte ucrainean Volodymyr Zelensky.

Charles Hittler a dezvăluit, de asemenea, cum a ajuns un francez să poarte un nume nemțesc.

„Familia mea provine din nordul Alsaciei (la granița cu Germania), iar tatăl meu era cioban. În timpul războiului a fost dus în Germania în cadrul programului de muncă forțată. După ce s-a întors, a cunoscut-o pe mama mea. Toată lumea îi spunea că trebuie să-și schimbe numele. Era 1949. Războiul era încă o amintire recentă. Dar ar fi fost un coșmar administrativ și ar fi costat mult, așa că nu a făcut-o”, a povestit primarul.

Astăzi, numele Hittler este tot mai rar în Franța. Rudele din Alsacia nu mai duc mai departe numele, iar unii membri ai familiei au ales să-l pronunțe diferit sau să renunțe complet la el.

Charles Hittler recunoaște că nu și-a dorit niciodată să-și schimbe numele.

„Odată ce oamenii te cunosc, numele începe să nu mai conteze. Oamenii văd persoana din spatele numelui. Pentru apropiați, eram pur și simplu ‘Monsieur Charles’. Așa că am decis să-l păstrez”, explică edilul.

Interesant este că fiica sa și nora sa, care poartă același nume, candidează și ele pentru funcții de consilieri locali în alte orașe din Franța.

Contracandidatul lui Hittler, agentul vamal Antoine Renault-Zielinski

În această cursă electorală, Hittler conduce o listă de centru-dreapta, în timp ce adversarul său, Antoine Renault-Zielinski, face parte dintr-o mișcare de extremă dreapta.

Tânărul de 28 de ani, ofițer vamal, a ajuns recent în Arcis. Numele său provine parțial de la mama sa, care este de origine poloneză.

„Oamenii mă întreabă adesea dacă sunt înrudit cu Zelensky. Răspund că nu, explicând că numele polonez se termină în ‘i’, cel ucrainean în ‘y‘”, a declarat el pentru BFMTV.

Aspirantul la fotoliul de primar al orașului Arcis-sur-Aube a sperat că glumele referitoare la numele său se vor opri la un moment dat. Nu a fost, însă, așa.

„Duminică am început să văd mesaje despre numele noastre circulând pe X și am crezut că este doar o glumă prostească. Dar treptat mi-am dat seama că toată lumea vorbește despre noi! Înțeleg de ce li se pare amuzant oamenilor. Personal, nu mă face să râd, dar nici nu mă deranjează. Ar fi mai bine dacă oamenii ar vorbi despre Arcis din alte motive, dar măcar acum suntem pe hartă”, a comentat Zielinski.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT