Hollande a fost premiat: Preşedintele Franţei este „OMUL de stat al anului”

Președintele Republicii Franceze, François Hollande, a primit luni seara, la New York, premiul "Omul de stat al anului 2016" pentru acțiunile sale în lupta împotriva terorismului, precum și pentru eforturile sale pentru a menține pacea în lume, relatează BFMTV, citată de Agerpres.
Romania TV
20 sept. 2016, 10:44
Hollande a fost premiat: Preşedintele Franţei este

Premiul îi fusese atribuit președintelui francez în luna mai, dar el l-a primit personal abia luni din mâinile politologului laureat al premiului Nobel pentru pace, Henry Kissinger.

Distincția i-a fost atribuită lui Francois Hollande pentru inițiativele sale de lider în „salvarea democrației și a libertății” în cursul atentatelor jihadiste care au însângerat Franța în ianuarie și noiembrie 2015 și pentru a saluta „contribuția sa la stabilitatea și securitatea lumii”.

Situația este aproape ironică pentru Francois Hollande, întrucât cota sa de popularitate este în prezent la cel mai scăzut nivel în Franța. Premiul i-a fost remis de fundația newyorkeză interconfesională „The Appeal of Conscience” într-un mare hotel al orașului. Aceeași distincție îi fusese atribuită lui Nicolas Sarkozy, în 2008.

„În afară de persoana mea, remițându-mi acest premiu, onorați Franța. Franța inspiratoare, cea care apără peste tot libertatea, democrația, drepturile omului”, a răspuns Francois Hollande, într-un discurs de mulțumire. „Franța suferindă, cea care a fost atacată cu cruzime de teroriști, pentru că ea încarnează un mod de viață, o cultură, o idee”, a continuat el, aducând apoi un omagiu victimelor atacurilor de la 11 Septembrie 2001 și riscând câteva cuvinte în limba engleză: „On that day we were all Americans, but today you are all French” (În acea zi, noi toți eram americani, dar astăzi voi toți sunteți francezi).

Francois Hollande va lua cuvântul marți, pentru ultima oară în mandatul său de cinci ani, la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite. El va lansa de acolo un nou apel în favoarea încheierii unui armistițiu în Siria, după întreruperea celui început în 12 septembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce și-a cumpărat Maria Sharapova, în 2004, după ce a învins-o pe Serena Williams. A cheltuit 8.000 de lire sterline
Capital.ro
Copiii care îngrijesc părinții bolnavi pot primi salariu de la primărie. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România