Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor GALERIE FOTO

Actorul Horaţiu Mălăele a primit, joi, o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală şi a ţinut să recite un catren compus de el cu ocazia acestui eveniment, la care au participat, printre alţii, Meda Victor, Tudor Chirilă şi George Mihăiţă.
Romania TV
02 aug. 2012, 13:03
Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor GALERIE FOTO

„Unu’ e pus la grătar/ Altu’ stă interimar/ Unu’ e prins cu ocaua/ Numai eu sunt dus cu steaua”, a recitat Horaţiu Mălăele, înainte de a dezveli steaua care i-a fost dedicată.

„Deşi nu sunt primar, mi-am pregătit un discurs”, a glumit Mălăele la începutul intervenţiei sale. „Numai la noi se putea întâmpla. Stelele sunt pe pământ, România e în aer”, a continuat el, spre amuzamentul asistenţei, pe care a salutat-o, la final, cu urarea: „Să fiţi sănătoşi şi veseli”.

De altfel, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, unul dintre iniţiatorii proiectului Aleea Celebrităţilor, a subliniat că steaua lui Horaţiu Mălăele este cea care închide primul cerc format din aceste simboluri dedicate artiştilor români din teatru şi film.

Invitat să îi aducă un omagiu lui Horaţiu Mălăele, actorul George Mihăiţă a fost scurt şi concis: „Pentru mine, Horaţiu Mălăele este Pasărea Măiastră a lui Brâncuşi”.

La evenimentul de joi au mai vorbit primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală strălucesc deja stelele altor mari personalităţi – Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana-Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie -, dar şi a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT