Horia Georgescu discută cu conducerea Camerei Deputaţilor „anumite aspecte ce ţin de legislaţia ANI”

Horia Georgescu, a venit, miercuri, la Parlament, pentru a discuta cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi cu membri ai Biroului Permanent, declarând că aşteaptă "îmbunătăţirea legislaţiei în privinţa incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese în cazul parlamentarilor".
Romania TV
19 sept. 2012, 11:42
Horia Georgescu discută cu conducerea Camerei Deputaţilor

Preşedintele ANl a mai spus, înainte de întâlnire, că actuala legislaţie „şi-a atins limitele”. Georgescu a precizat că a fost invitat de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Biroul Permanent al acest for legislativ pentru a discuta „anumite aspecte ce ţin de legislaţia ANI în general, proiecte neviabile care sunt în dezbaterea Parlamentului în vederea urmării unui punct de vedere din perspectiva MCV”.

Întrebat dacă există o practică neunitară privind deciziile instanţelor legate de conflicte de interese în cazul parlamentarilor, Georgescu a arătat că la ora actuală sunt nouă decizii dintre care cinci în favoarea ANI, iar patru în care instanţa nu a dat dreptate Agenţiei.

„Sunt nouă decizii, dintre care cinci decizii în favoarea ANI, patru în care instanţa nu ne-a dat dreptate. Când se va ajunge la Înalta Curte va fi o jurisprudenţă unitară cu siguranţă”, a precizat preşedintele ANI.

El a arătat că nu este de dorit ca legislaţia să fie modificată până nu se decide în instanţă.

Horia Georgescu a evitat să precizeze concret ce se întâmplă cu un deputat care şi-a angajat o rudă la biroul parlamentar dacă acesta se află în conflict de interese.

„Sunt diverse elemente, cazurile pe care le cunoaşte sunt pe rolurile instanţei sau parchetelor, în general. Vom vedea o soluţie în scurt timp, legislaţia trebuie îmbunătăţită pentru că şi-a atins limitele şi ăsta-i scopul acestei discuţii (cu conducerea Camerei n.r.)”, a precizat Horia Georgescu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Anamaria Prodan, mesaj puternic pentru cei care îi cunosc valoarea: ”Încăpățânarea nu este un defect”
Capital.ro
Bilete pentru tratament balnear 2026. Casele Județene de Pensii au început repartizarea cererilor. Cine primește bilet gratuit
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Sărbători religioase 12 mai. Rugăciunea făcătoare de minuni pentru Sfântul Mucenic al lui Hristos
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi