HOROSCOP 2021. Un an cu suişuri şi coborâşuri. O zodie dă lovitura

HOROSCOP 2021. Banii vor curge pe bandă rulantă pentru unii, în timp ce alții se vor chinui mai tare din acest punct de vedere. Citiţi previziunile pentru fiecare zodie.

01 ian. 2021, 12:30
HOROSCOP 2021. Un an cu suişuri şi coborâşuri. O zodie dă lovitura

HOROSCOP 2021.

Prima jumătate a anului anterior a fost despre semnele Cardinale, prin marcajul puternic pe zodia Capricornului. De data aceasta, cele Fixe sunt la putere, întrucât aspectele cele mai importante ale lui 2021 sunt formate de aceste semne. Se observă însă, spre a doua parte a anului, și o influență semnificativă din partea zodiilor Mutabile, prin intrarea lui Jupiter în Pești. Dar planeta expansiunii nu petrece prea mult timp în această zodie, revenind în Vărsător la finele lunii iulie. Așadar, deși apar anumite intermitențe, anul 2021 este unul care invită și pune la îndoială totodată structurile fixe, stabile, prin aspectele tensionate de careu care se stabilesc între diverse planete aflate în Vărsător și Taur. Cu alte cuvinte, ni se propune să ducem la scapăt schimbările din 2020 și să ne găsim un nou echilibru după anul anterior, care ne-a adus poate cele mai multe provocări din ultimii cincizeci de ani.

HOROSCOP 2021. Jupiter (Vărsător) careu Uranus (Taur): despărțirea abruptă de trecut

Prima lună a lui 2021 ne aduce în prim plan aspectul tensionat de careu al lui Jupiter în Vărsător cu Uranus din Taur. Altfel spus, tendințele de a dezvolta (Jupiter) comportamente, proiecte sau relații noi de prietenie (Vărsător) ajung să implice ruperea (Uranus) de ceea ce este stabil în viețile noastre (Taur). La noi și la cei din jur, am putea fi așadar martori la tentative de rebeliune, de renunțare la siguranța lucrurilor și a oamenilor pe care îi cunoaștem în favoarea a ceva nou, care ne intrigă și ne stârnește interesul. Pe de altă parte, această configurație cosmică poate avea și efecte pozitive, în sensul că abandonăm individualismul, egoismul și orgoliul cu alte cuvinte, în favoarea binelui comun, a unor interese superioare propriei deveniri și îndestulări. Însă rolul acestui aspect este de a ne provoca să ne păstrăm totuși identitatea intactă.

Horoscop 2021 Mihai Voropchievici: „Totul se schimbă din prima zi a anului, pe 1 ianuarie”

În plan mundan, aspectul acesta ar putea fi sinonim cu o perioadă de confuzie în prima parte a anului 2021. Am putea vedea o escaladare a protestelor în anumite zone geografice și societăți, animate cel mai probabil de principii egalitariste, de viziuni și idealuri comune progresiste. Se dorește din ce în ce mai mult o rupere de vestigiile unor sisteme care nu operau în beneficiul celor mulți, o depărtare de structurile coercitive și conservatoare. Pe de altă parte, s-ar putea să crească nivelul de violență al acestor manifestații, cel mai probabil din cauza înțelegeri defectuoase a modului în care trebuie să fie făcută această separare de trecut. Lecția pentru umanitate a acestei configurații astrale este aceea de a ne asuma ce a fost pentru a putea face progrese către viitor.

HOROSCOP 2021. Saturn (Vărsător) careu Uranus (Taur): nu te duce cu sacul la pomul lăudat

Aspectul tensionat de careu al lui Saturn din Vărsător cu Uranus din Taur se perfectează nu mai puțin de trei ori pe parcursul acestui an. Pe 7 februarie, cele două planete se deplasează în sens direct, în 2 iunie Saturn este retrograd, iar pe 16 decembrie Uranus este cel care se mișcă în sens aparent invers. Dacă aspectul anterior, lansat la același Uranus din Taur, invita la schimbări bruște, la o rupere abruptă de tradițional și vechi, această configurație astrală ne semnalează limitările și piedicile (Saturn) care decurg din goana după nou (Vărsător), din separarea neașteptată (Uranus) de tradiție și ceea ce este consacrat (Taur). Cu alte cuvinte, observăm că schimbările durează, că este nevoie de timp pentru ca acestea să se sedimenteze și să își producă efectele. Lecția acestui aspect astral este răbdarea.

HOROSCOP 2021. La nivel colectiv, urmările pe care le-am putea observa sunt similare celor din planul individual. În secțiunea interioară, menționam cum careul lui Jupiter cu Uranus poate conduce paradoxal la proteste din ce în ce mai agresive pentru un ideal al egalității de șanse, al eliminării prejudecăților cu privire la anumite grupuri de persoane sau pături sociale. Și în acest caz însă am putea vedea că ele nu sunt sinonime cu schimbarea, că este nevoie de mai mult, de o altă atitudine poate, pentru a se materializa cauzele și obiectivele propuse. Este nevoie așadar de o maturizare colectivă, de o înțelegere completă a ceea ce presupune îmbrățișarea noului și progresul către viitor. De asemenea, această configurație astrală poate aduce confruntări dure cu realitatea și mai exact, conștientizarea faptului că unele cauze nu pot fi materializate întru totul.

HOROSCOP 2021. Jupiter intră în Pești: toleranță și empatie

La jumătatea lunii mai, adică aproape de mijlocul lui 2021, Jupiter intră timid pentru prima oară în semnul Peșilor, domiciliul său nocturn, petrecându-și acolo puțin peste o lună, începând să retrogradeze în 20 iunie. Fără doar și poate însă, vom simți destul de puternic această scurtă ședere a sa în zodia cele mai potente demnități esențiale ale sale. Dacă pe parcursul tranzitului său prin Vărsător am făcut loc noului în viețile noastre, acum suntem invitați să ne deschidem (Jupiter) către calități precum empatia și toleranța (Pești). Dar întâi de toate, înainte să încercăm să îi acceptăm pe ceilalți și să iertăm trecutul dureros pe alocuri pe care l-am experimentat alături de ei, trebuie să găsim o cale de a face pace cu noi înșine. Și pe lângă asta, trebuie să începem să avem încredere că undeva dincolo de noi există un plan, o ordine care face ca lucrurile să se așeze așa cum se cuvine.

În plan mundan, Jupiter invită la o atitudine asemănătoare. Ni se semnalează faptul că trebuie să vindecăm rănile trecutului pentru a putea evolua către viitor, că este nevoie să ne încheiem socotelile cu el și să facem un bilanț. Separarea de structurile învechite, coercitive, care aduc prejudicii de tot soiul trebuie să implice o asumare a lor, a efectelor pe care acestea le-au produs. Peștii sunt însă un semn Mutabil, schimbător, ceea ce ar putea însemna că ingresul lui Jupiter în domiciliul său nocturn este sinonim și cu o perioadă de confuzie, de temeri cu privire la ruperea de un atașament toxic, dar cunoscut. De asemenea, ne-am putea confrunta și cu pierderi de direcție, cu idealuri și viziunii iluzorii, nesustenabile și greu de pus în practică. Într-un context ca acesta, este foarte ușor să (ne) pierdem, să ajungem să plutim în derivă.

Retrogradările lui Mercur și Venus: reconfigurarea tiparelor de gândire și afective

În 2021, Mercur retrogradează de trei ori și de fiecare dată într-un semn de Aer, dar în niciunul din aceste tranzite în sens aparent invers nu părăsește zodia. Per ansamblu, predilecția sa de anul acesta pentru retrogradările în semne de Aer vorbește de o reconfigurare a mentalului nostru (Gemeni), a atitudinii noastre față de nou (Vărsător) și față de celălalt (Balanță). Așadar, lecțiile lui Mercur pentru noi sunt unele care vizează, în mare parte, comunicarea și interacțiunea cu ceilalți de lângă noi.

HOROSCOP 2021. Venus, pe de altă parte, retrogradează o singură dată, într-o zodie de Pământ. Mai exact, este vorba de semnul Capricornului, pe care îl asociem ascensiunii profesionale și sociale. Așadar, Venus ne cheamă să ne concentrăm pe latura practică a relațiilor noastre, pe potențialul lor de a ne propula în ierarhia din societate și de la serviciu. Suntem invitați să vedem cum ne afectează imaginea și statutul persoanele de lângă noi, cum ne putem consolida locul în comunitate prin interacțiunile cu ceilalți.

Retrogradările lui Jupiter și Saturn: regândirea strategiei de evoluție și a obstacolelor

Din cele două planete, Jupiter este de departe cel mai activ în 2021. Mai exact, el începe să retrogradeze prin semnul Peștilor pe 20 iunie, revine în Vărsător după o lună, pe 28 iulie și reintră în Pești pe 29 decembrie. Acest joc al său de du-te-vino este menit să ne arate că fără o asimilare a trecutului (Pești), nu putem îmbrățișa viitorul (Vărsător). Această lecție este valabilă și pe plan colectiv, acolo unde nu putem făuri structuri și principii progresiste fără a ierta și a învăța din greșelile comise de societate până acum. Putem spune așadar că schimbarea așteaptă încă să se producă și că mai există încă etape intermediare prin care trebuie să trecem până să ajungem unde ne dorim.

HOROSCOP 2021. Saturn retrogradează, ca Venus, o singură dată în acest an, începându-și tranzitul în sens aparent invers către finele lunii mai. De fact, o bună parte din retrogradarea sa, mai exact perioada cuprinsă între august și prima decadă a lui octombrie, se suprapune cu cea a lui Jupiter prin Vărsător, ceea ce înseamnă că nu putem să ne deschidem (Jupiter) către viitor (Vărsător) fără a-i înțelege limitele (Saturn). Și la nivel mundan vom avea parte așadar de o perioadă în care ne recalibrăm așteptările, în care devenim realiști în ceea ce privește dimensiunile schimbărilor pe care le putem produce în societate și în comunitățile noastre. Din nou, răbdarea ne este pusă la încercare.

În loc de concluzii: un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire

Date fiind dimensiunile acestui comentariu general, am putea fi tentați să credem că anul 2021 va fi unul ușor, unul de respiro după un 2020 care a schimbat pentru totdeauna fața întregii planete. La o privire mai atentă, vom observa însă că 2021 este un an al contradicțiilor, în care putem ajunge ușor să plutim în derivă dacă nu ne găsim repere stabile. Astrologic, este dominat de semnele Fixe, de vibrația paradoxală a Vărsătorului, care invită la schimbare, dar cu anumite rezerve. Numerologic, îi corespunde lui „5”, care vorbește și el despre libertate, experiențe noi și învățarea din greșeli. Așadar, se poate spune că 2021 are puterea de a face sau a desface ceea ce s-a realizat în anul precedent, de a ne maturiza percepțiile vis-a-vis de lucrurile pe care le putem schimba în jurul nostru. Dispunem, poate mai mult ca niciodată, de liber arbitru.

Sursa: Astrodex

Evenimente astrale importante în 2021

17 ianuarie: Jupiter (Vărsător) careu Uranus (Taur)
30 ianuarie: Mercur retrogradează prin Vărsător
7 februarie: Saturn (Vărsător) careu Uranus (Taur)
27 aprilie: Pluto retrogradează în Capricorn
14 mai: Jupiter intră în Pești
22 mai: Saturn retrogradează prin Vărsător
30 mai: Mercur retrogradează în Gemeni
2 iunie: Saturn Rx (Vărsător) careu Uranus (Taur)
20 iunie: Jupiter retrogradează prin Pești
25 iunie: Neptun retrogradează în Pești
28 iulie: Jupiter revine în Vărsător
19 august: Uranus retrogradează în Taur
27 septembrie: Mercur retrogradează în Balanță
16 decembrie: Saturn (Vărsător) careu Uranus Rx (Taur)
19 decembrie: Venus retrogradează în Capricorn
29 decembrie: Jupiter reintră în Pești

Eclipse

26 mai: eclipsă totală de Lună, în Săgetător
10 iunie: eclipsă anulară de Soare, în Gemeni
19 noiembrie: eclipsă parțială de Lună, în Taur
4 decembrie: eclipsă totală de Soare, în Săgetător