Hosni Mubarak a intrat în comă. Egiptenii spun că e chiar în moarte clinică

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, aflat în detenţie, a intrat în comă, după cum a anunţat presa de la Cairo, miercuri dimineaţă. Cu o zi înainte, generalul Mubarak suferise un atac cerebral. În Cairo circulă zvonul că ar fi deja în moarte clinică.
Romania TV
19 iun. 2012, 19:53
Hosni Mubarak a intrat în comă. Egiptenii spun că e chiar în moarte clinică

Prin Cairo a început să circule, miercuri dimineaţa, zvonul că Hosni Mubarack a intrat deja în moarte clinică. Informaţia le-a dat prilej de bucurie multor egipteni, care au ieşit pe străzi, s-au reunit în Piaţa Tahrir, unde au cântat şi au sărbătorit, fericiţi că au scăpat definitiv de dictator.

În timp ce unii se bucurau, câteva zeci de susţinători ai dictatorului se rugau în faţa spitalului militar unde acesta se află internat.

„Degradarea stării de sănătate a lui Mubarak, victimă a unui atac cerebral”, transmitea televiziunea publică egipteană marţi seara. Miercuri dimineaţă, presa de la Cairo, citată de numeroase agenţii internaţionale de presă, anunţa că Mubarak a intrat deja în comă. Informaţia a fost confirmată de agenţia oficială de presă Mena.

Ziarele care au răspândit ştirea s-au vândut imediat, iar deasupra pieţei sufocate de musulmani s-au declanşat focuri de artificii.

„Există un singur Hosni, dar sunt şi milioane de oameni care îl imită. Dacă vrem să scăpăm de Hosni trebuie să scăpăm de toţi aceşti oameni ca el. Ei sunt răspândiţi pe străzi, în pieţe, în şcoli. Ei sunt peste tot. Hosni nu este doar un singur om”, spunea unul dintre manifestanţii adunaţi în Piaţa Tahrir.

În timp ce în piaţă, oamenii se bucurau de moartea dictatorului, în faţa spitalului militar unde se află internat Mubarak, susţinătorii săi au venit să se roage. „Orice a făcut şi orice s-a întâmplat aş vrea să spun că am trăit sub conducerea lui 30 de ani fără să fim implicaţi în războaie sau lupte internaţionale. Da, erau oameni săraci în ţară, dar erau şi mulţi oameni care au făcut bine. Acum pot să spun doar că este în mâinile lui Dumnezeu”, a spus unul dintre susţinătorii fostului preşedinte egiptean.

Oficialităţile militare egiptene continuă să infirme vestea morţii lui Hosni Mubarak. Conform acestora fostul lider la Cairo este în comă, funcţiile vitale fiind susţinute de aparate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România