Deși astăzi este plin ochi de turiști, pe vremuri Los Flamingos era locul de întâlnire a răsfățaților Hollywood-ului. „Cocoțat” pe cea mai înaltă stâncă din peninsulă, la 150 de metri deasupra mării, hotelul construit în anii ’30 și-a câștigat faima la mijloc de secol XX, când a fost cumpărat de așa-numitul „Hollywood Gang”. Din gașca faimoșilor făceau parte John Wayne, Cary Grant și Errol Flynn, iar hotelul o ținea veșnic într-o petrecere. De la chermezele stropite cu alcool n-au lipsit nici Elizabeth Taylor, Elvis Presley sau Clark Gable.

Alte Articole

Cristina Spătar, dată afară din casă chiar de Moș Nicolae, ...

Ţara care anulează Sărbătorile. Luminiţele de Crăciun şi ...

Marcel Ciolacu: Am spart gheaţa! Austria şi-a flexibilizat ...

Petrecerile de la Los Flamingos erau organizate de unul dintre proprietarii hotelului, Johnny Weissmüller, celebrul actor ce a dat viață personajului Tarzan în numai puțin de 12 filme. Puțini știu că Weissmüller este, de fapt, român născut la Timișoara. În 1904, când Peter Johann Weissmüller venea pe lume, orașul de pe Bega făcea parte din Imperiul Habsburgic, ceea ce, împreună cu numele, a dus la confuzia că actorul ar fi de origine austriacă. „Nici nu știam că e român, mereu am crezut că e neamț”, îmi spune Hilario, unul dintre ghizii turistici pe care i-am întâlnit în barul hotelului Los Flamingos.

Înotător de performanță, campion olimpic, model de succes și actor celebru. Așa poate fi descris în câteva cuvinte „domul Tarzan”, cum au ajuns să-l numească angajații hotelului din Acapulco. Stabilit de mic peste Ocean, Johnny Weissmüller a fost nevoit să declare că s-a născut în Pennsylvania ca să poată să participe la competițiile internaționale de înot. La Jocurile Olimpice din 1924 și 1928, el a adus Statelor Unite cinci medalii de aur, iar de-a lungul carierei a stabilit nu mai puțin 67 de recorduri mondiale. Adevărata faimă a cunoscut-o la Hollywood, în 1932, când a fost distribuit în rolul lui Tarzan. Primul său film, „Tarzan, omul-maimuță”, s-a bucurat de un succes răsunător, iar Weissmüller a devenit, peste noapte, o celebritate. Au urmat alte 11 filme „Tarzan” și o grămadă de alte roluri.

„El iubea foarte mult Acapulco, de aceea, înainte să moară, a cerut să fie îngropat aici”, îmi povestește Marcos, unul dintre angajații care mi-au oferit un tur al hotelului. Apoi, mă conduce pe lângă piscină și ajungem pe o alee încadrată de tufe la capătul căreia se află „Casa lui Tarzan”, așa cum scrie mare și pe o tăbliță de pe perete. „A fost construită pe gustul lui, e o casă rotundă”, continuă Marcos, în timp ce înconjurăm casa roz cu geamuri înalte, în terasa căreia zace prins între două coloane un hamac pestriț. Casa are doar două camere, iar astăzi este mobilată modern și are televizoare cu plasmă. Și aceste camere, în care actorul de origine română și-a trăit ultimele clipe, se închiriază turiștilor, însă la un preț mai ridicat.

În restaurantul hotelului, o clădirea separată cu ferestre mari prin care își face loc briza, se servește celebrul cocktail Coco Loco („Cocosul nebun”). Din nucile de cocos proaspăt curățate, Esteban Castañeda, șeful restaurantului, scoate apa, în timp ce ține să precizeze că această băutură a fost făcută pentru prima oară la „Los Flamingos”, la ordinul lui Weissmüller. „El a cerut să se facă o băutură care să aibă apă de cocos în ea. Niciunde altundeva nu iese mai bună ca aici”, îmi explică Esteban, în timp începe să toarne într-un shaker mai multe tipuri de alcool. Încerc să rețin ce conține „rețeta secretă” despre care mi-a vorbit, însă după suc de lămâie, gin, whisky, tequila și votcă am pierdut șirul. „Ține minte: mâinile se mișcă mai repede decât ochii”, spune Esteban înainte să toarne cocktailul în nuca de cocos ornată cu o pasăre flamingo făcută din patru scobitori, o bucată de papaya și o migdală. Deși amestecul abunda în tărie, gustul de alcool nu se simțea aproape deloc, iar băutura s-a dovedit mai degrabă hidratantă decât amețitoare.

În timp ce sorb din cocktailul preparat, Esteban îmi spune că lucrează la hotel din 1974 și este și singurul angajat care l-a cunoscut pe „regele junglei”, care cu ani buni înainte să moară a cumpărat întreaga proprietate. „În ultimii ani, au continuat să vină oameni politici și vedete pe la noi. Placido Domingo a filmat chiar un videoclip”, povestește Esteban, în timp ce pregătește comanda pentru un domn ce tocmai se așezase la masa preferată a lui Weissmüller.

În total, „hotelul lui Tarzan” are 30 de camere de dimensiuni aproximativ egale, iar o noapte de cazare costă aproximativ 150 de lei. „După cum veți hotelul păstrează aerul acelor ani. Nu mai găsiți în Acapulco un hotel ca acesta”, spune mândru Marcos, în timp ce ne întoarcem spre recepție. Într-adevăr, mobila, coloritul, căsuțele în sine te duc cu gândul la anii ’50, iar cei care ajung să stea aici au parte și de o priveliște extraordinară. Peste mare, oaspeții pot admira zilnic los clavadistas, mexicanii temerari care se aruncă în mare de pe „La Quebrada” („Râpa”), o tradiție transmisă din tată în fiu și păstrată până astăzi.