Hoţii care au jefuit femeia de la Craiova au fost prinşi

Cele două persoane care au jefuit o femeie accidentată de maşină la Craiova au fost prinse de poliţişti. Suspecta este deja la audieri, iar cel care a operat împreună cu ea urmează să fie adus şi el în faţa anchetatorilor. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi cu ajutorul imaginilor cu jaful publicate în presă.
Romania TV
20 apr. 2012, 11:25
Hoţii care au jefuit femeia de la Craiova au fost prinşi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Dolj, agent Amelia Căprărin, citat de Mediafax, autorii tâlhăriei sunt un bărbat şi o femeie, ambii de etnie romă, care au fost prinşi vineri de poliţişti.

Poliţiştii doljeni au început o anchetă şi au audiat mai mulţi martori în cazul unei femei care a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni şi în timp ce era la pământ a fost jefuită, incidentul, petrecut în 6 aprilie, fiind filmat, iar imaginile fiind difuzate joi pe internet.

„Incidentul a avut loc în data de 6 aprilie. Femeia a fost lovită de o autoutilitară pe trecerea de pietoni din cartierul 1 Mai şi a suferit o contuzie la genunchiul stâng. Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală. Când au ajuns poliţiştii, ea era deja în ambulanţă. În urma imaginilor (n.r. – cu femeia jefuită de hoţi în timp ce era culcată la pământ), poliţiştii s-au autosesizat şi se fac cercetări pentru identificarea autorilor”, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit anchetatorilor, femeii i-a fost sustrasă suma de zece lei.

Martorii au povestit că Luminiţa Cojocaru, în vârstă de 49 de ani, a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni, iar în timp ce era la pământ două persoane s-au apropiat de ea şi i-au căutat prin lucruri pentru a o jefui.

„Femeia era la pământ şi am văzut cum nişte persoane se apropie de ea şi încep să-i caute prin plase. Dânsa mi-a povestit după că hoţii s-au uitat în ochii ei şi s-au aplecat să-i ia cerceii, dar ea, cu ultimele puteri, a pus mâinile la urechi. A avut noroc la un moment dat, când a apărut o doamnă şi s-a aşezat paravan ca hoţii să nu-i ia tot ce avea asupra ei”, a declarat Elena Dinu, martoră la acest incident.

Rudele femeii au spus că, imediat după producerea accidentului, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind diagnosticată cu contuzie la genunchiul stâng, însă nu a necesitat spitalizarea, de două săptămâni femeia fiind în concediu medical.

Pentru a ieşi din starea de şoc, femeia va fi consiliată de un psiholog.

„Am văzut şi noi imaginile la televizor. Mama a avut doar documente, pe care hoţii le-au aruncat apoi chiar sub maşina Poliţiei. Am mers la Poliţie şi am dat numărul maşinii în care s-au urcat hoţii. I-am întrebat dacă o să-i identifice şi ne-au zis să depunem plângere. Vrem, deocamdată, ca mama să fie sănătoasă”, a declarat fiica victimei, care a refuzat să-şi decline identitatea.

În cursul zilei de joi, pe internet au apărut imagini în care o femeie care zăcea pe asfalt după ce a fost lovită de o maşină a fost jefuită de două persoane – un bărbat şi o femeie – care i-au căutat prin bagaje.

Potrivit imaginilor difuzate pe internet în cursul zilei de joi, bărbatul, care a luat o geantă de pe carosabil şi a dus-o pe spaţiul verde, a căutat în bagaj şi a băgat apoi ceva în buzunar. Ulterior, şi femeia a început să caute în geanta victimei, ascunzând obiecte din interiorul acesteia în cămaşă.

În jurul victimei şi a celor doi hoţi au apărut mai mulţi oameni, care însă nu păreau să intervină pentru a o ajuta pe femeia lovită de maşină.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
Gigi Becali regretă că nu a transferat doi dintre titularii Craiovei. „Eu l-am luat pe Vână!”. Forțează iar „pista Macalou”?! Exclusiv
Capital.ro
EXCLUSIV. Aviz pentru permisul auto. Reînnoirea poate fi blocată fără accept medical. Boala pe care mulți români nu știu că o au
Playtech.ro
Cum pot viziona locatarii imaginile cu ei surprinse de camerele video din bloc: obligaţia asociaţiei de proprietari
Adevarul
Mascații au intrat din greșeală peste o mamă și fiica sa. Femeia a sunat la 112: „Nu știu ce se întâmplă și sunt foarte speriată”
wowbiz.ro
Cutremurător. Dănuț Lupu a vrut să se sinucidă: ”Am încercat să mă otrăvesc!” Ce s-a întâmplat cu celebrul jucător la închisoare?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită de un camion, în Suceava
iamsport.ro
”Până la apariția lui Valentin Ceaușescu, Dinamo avea mai multă influență asupra arbitrajelor și a adversarilor decât Steaua! Era un infern, nu aveai nicio șansă cu ei”
MediaFlux
Secretul pantofilor lui Donald Trump. Îi obligă pe subordonații și apropiații lui să poarte același model
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj