Huffington Post: Ponta, printre noii lideri progresişti din Europa

Influentul cotidian american online face o analiză a strategiilor politice care se confruntă astăzi în Europa, pe fondul crizei economice şi al unei austerităţi tot mai pronunţate.
Romania TV
23 feb. 2012, 21:52
Huffington Post: Ponta, printre noii lideri progresişti din Europa

„Acum zece ani, 13 din cele 15 membre de atunci ale Uniunii Europene erau conduse de guvernări progresiste, care se bazau pe dezvoltare. Astăzi, domină politica de austeritate şi în numai trei din cele 27 de membre de astăzi sunt la putere socialişti, social-democraţi sau laburişti”, scrie Huffington Post.

„În Europa se naşte o competiţie între două căi de gândire alternativă faţă de austeritate. Una care încearcă să limiteze efectele Pactului de stabilitate al Zonei Euro. Cea de-a doua, care caută o alternativă la el. Prima e reprezentată de o nouă generaţie de modernizatori cum e prim-ministrul danez Helle Thorning-Schmidt, aflat la putere din septembrie anul trecut, sau liderul social-democrat român Victor Ponta, care are de făcut faţă alegerilor în noiembrie. Ambii apelează la o strategie precaută care combină alianţa cu parteneri progresişti, care să asigure o bază electorală solidă, şi o agenda reformistă care să ofere creştere pentru mediul de afaceri şi să declanşeze schimbări în mediul guvernamental”, mai arată publicaţia americană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Marius Șumudică, plecare prematură de la CFR Cluj? 10 declarații șoc ale antrenorului după 1-1 cu Petrolul
Capital.ro
Câți bani veți primi când ieșiți la pensie? Ce trebuie să verificați acum pentru a nu avea surprize mai târziu
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT