Hugo Chavez anunţă o recidivă a cancerului de care suferă. Şi-a desemnat deja succesorul

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a anunţat sâmbătă seara o nouă recidivă a cancerului de care suferă, necesitând "o nouă intervenţie chirurgicală" la Havana, unde urmează să plece duminică.
Romania TV
09 dec. 2012, 09:08
Hugo Chavez anunţă o recidivă a cancerului de care suferă. Şi-a desemnat deja succesorul

Chavez, în vârstă de 58 de ani, aflat la putere începând din 1999, l-a desemnat pe vicepreşedintele Nicolas Maduro ca posibil succesor, solicitând venezuelenilor să voteze pentru acesta în cazul în care va fi declarat inapt pentru exercitarea funcţiei.

„Din cauza altor câtorva simptome, am decis împreună cu echipa medicală să procedăm la examene (…). Din nefericire, în acest bilanţ exhaustiv, a apărut prezenţa câtorva celule maligne recente”, a declarat Chavez pentru un post de radioteleviziune.

„Este absolut indispensabil să fiu supus unei noi intervenţii chirurgicale, care este necesar să aibă loc în zilele următoare”, a adăugat el. Medicii săi au preconizat că aceasta va avea loc la sfârşitul săptămânii, a dezvăluit preşedintele.

„Dacă se întâmplă ceva care să mă facă să fiu declarat inapt în vreun fel, Nicolas Maduro se află în situaţia de a asuma, aşa cum impune Constituţia, perioada” de interimat până la convocarea de noi alegeri. „Îl veţi alege pe Maduro preşedinte al Republicii, dacă veţi acţiona potrivit sentimentelor mele”, a declarat Hugo Chavez.

După ce a fost reales la 7 octombrie, şeful statului s-a retras temporar din viaţa publică, din cauza problemelor de sănătate care au început cu un diagnostic de cancer, la jumătatea lui 2011, în urma căruia s-a declarat vindecat în două rânduri.

Hugo Chavez a plecat pe neaşteptate la Havana în noaptea de 27 noiembrie, pentru a fi supus unor şedinţe de „oxigenare hiperbară”, al căror motiv nu a fost dezvăluit în mod oficial.

Preşedintele venezuelean, care s-a declarat vindecat de cancer în două rânduri, în ultimele luni, a revenit vineri la Caracas. El nu a oferit detalii despre tratamentul medical la care a fost supus la Havana, unde a urmat totalitatea tratamentelor medicale şi operaţiile la care a fost supus începând din iunie 2011.

Zvonuri s-au multiplicat recent cu privire la starea sa reală de sănătate, păstrată secretă de către autorităţi. Această incertitudine a fost alimentată de absenţa, vineri, la primul summit al şefilor de stat MERCOSUR de la aderarea ţării sale la piaţa comună sud-americană, la 31 iulie, şi până în prezent.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tot adevărul despre conflictul Coelho – Nsimba de la Craiova. Dezvăluirile lui Mario Felgueiras
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Cât costă să ții un calorifer electric pornit 8 ore pe zi. Calculul care te poate face să te gândești de două ori înainte să-l folosești
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 7-8 noiembrie 2026. Zodiile avantajate în aceste zile
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT