ICCJ judecă contestaţia în anulare a lui Năstase faţă de condamnarea din „Trofeul calităţii”

Instanţa supremă ar urma să judece luni contestaţia în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în "Trofeul calităţii", după trei amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea hotărârii.
Romania TV
02 dec. 2012, 17:29
ICCJ judecă contestaţia în anulare a lui Năstase faţă de condamnarea din

În absenţa motivării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu a putut lua în discuţie, până acum, admisibilitatea contestaţiei în anulare a lui Adrian Năstase, aceasta fiind amânată în 3 septembrie, 1 octombrie şi 5 noiembrie. La ultima amânare, completul de cinci judecători a stabilit ca termen data de 5 decembrie.

Motivarea condamnărilor din „Trofeul calităţii” a fost făcută publică în 26 noiembrie, astfel că acum poate fi judecată contestaţia, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Năstase: Am pariat că motivarea condamnării mele va fi „difuzată” în campania electorală

Şi Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în dosarul „Trofeul calităţii” la şase ani de închisoare, a formulat o contestaţie în anulare, ce are ca termen tot data de 3 decembrie.

La 1 octombrie, după anunţarea celei de-a doua amânări, Ion Cazacu, unul dintre avocaţii lui Năstase, declara că cei cinci judecători din completul care a dat decizia definitivă în dosarul „Trofeul calităţii” trebuie să grăbească motivarea acesteia, deoarece au trecut mai bine de trei luni de la sentinţă.

Avocatul a spus atunci că, în acest fel, se încalcă deptul la apărare al clientului său, amintind că în decembrie 2012 se împlineşte termenul legal în care apărarea lui Năstase poate depune sesizări şi plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, avocatul a amintit că în februarie 2013 se împlineşte şi termenul de opt luni de executare efectivă a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase, arătând în acest context că motivarea deciziei trebuie eliberată cât mai rapid de către cei cinci judecători.

În motivarea deciziei definitive din dosarul „Trofeul calităţii”, judecătorii au arătat că inculpaţii au obţinut un beneficiu constând în sume de bani sau menţinere în funcţii publice, avantajul substanţial revenind, „fără îndoială, persoanei pentru care întreaga «afacere» a fost pusă în mişcare, respectiv lui Adrian Năstase.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT