ICCJ respinge expertizele cerute în dosarul Transformatorul şi stabileşte în 4 iulie termenul final

Instanţa supremă a respins, miercuri, expertizele tehnică şi financiar-contabilă solicitate de avocaţii din dosarul "Transformatorul", în care este judecat Relu Fenechiu, şi a stabilit ca în 4 iulie să fie prezentate pledoariile finale.
Romania TV
12 iun. 2013, 12:22
ICCJ respinge expertizele cerute în dosarul Transformatorul şi stabileşte în 4 iulie termenul final

Instanţa supremă a continuat miercuri dezbaterile în dosarul „Transformatorul”, în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.

Judecătorii au admis mai multe probe cu înscrisuri şi au stabilit să audieze martori propuşi de avocaţii inculpaţilor din dosar.

Instanţa a respins cererile avocaţilor prin care se solicitau efectuarea a două expertize, tehnică şi financiar-contabilă, pe motiv că raportul Gărzii Financiare este mijloc de probă şi nu are lacune, aşa cum susţine apărarea.

După stabilirea probelor ce urmează să fie administrate în dosar, instanţa a stabilit ca în 4 iulie să fie audiaţi cei şase martori care nu s-au prezentat la instanţă la termenele anterioare ale dosarului, urmând să fie aduşi cu mandate de aducere, şi totodată să fie prezentate pledoariile finale în acest proces.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.

Relu Fenechiu este acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

În acest dosar, alături de Fenechiu sunt judecaţi fratele acestuia, Lucian Fenechiu, acţionar sau administrator la aceleaşi firme, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Gene Grup SA, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, pentru abuz în serviciu în formă calificată continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 2002-2005, Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova era abilitată legal să facă achiziţii publice pentru echipamente (produse integrale sau piese de schimb) pentru a asigura întreţinerea reţelelor fostei Filiale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica Moldova.

Pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970-1980, potrivit procurorilor.

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Ioan Turbatu, Ion Mărghidan şi Petru Andronache şi-au îndeplinit, cu ştiinţă, în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu privire la efectuarea unor tranzacţii cu transformatoare de putere şi întrerupătoare încheiate cu firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL, SC Tehnorom SRL, avându-i ca asociaţi, acţionari sau administratori pe Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, scriau procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Astfel, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică cu caracter fictiv, cu complicitatea lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, a fost acceptată livrarea de produse pentru sistemul energetic necorespunzătoare calitativ, fiind vechi, uzate, de provenienţă incertă, preţul de achiziţie fiind aproximativ similar cu cel al unui produs nou.

„Prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, respectiv realizarea de tranzacţii fără proceduri de achiziţie publică sau prin «trucarea» unor proceduri de achiziţie publică, intervenţii pentru a plăti cu prioritate firmele din grupul «FENE», acceptarea livrării de produse vechi, uzate, ce au rămas pe stoc, achiziţiile fiind făcute fără nicio justificare economică, inutile, cei trei foşti directori ai SISEE MOLDOVA au favorizat firmele menţionate”, au precizat procurorii.

În urma livrării unor produse necorespunzătoare, cele patru firme au obţinut un avantaj patrimonial echivalent cu sumele de bani încasate în urma acestor operaţiuni comerciale. Astfel, SISEE MOLDOVA a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 de lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0,02%). Restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc şi reprezintă achiziţii nejustificate în valoare de 6.327.390 de lei fără TVA.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE MOLDOVA de la firmele SC LA Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL, SC Tehnorom SRL.

Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT