Ieşenii pot cumpăra shaorma şi mici de la Primărie

Direcţia de Asistenţă Socială din Iaşi a înfiinţat o societate de catering unde a angajat persoane defavorizate din judeţ. Astfel că ieşenii care vor să ajute angajaţii firmei îşi pot cumpăra shaorma sau mici la preţuri foarte mici.
Iulian Tudor
29 oct. 2015, 17:42
Ieşenii pot cumpăra shaorma şi mici de la Primărie

Societatea a fost înfiinţată în cadrul unui proiect în valoare de 1,5 milioane lei, prin care au mai fost înfiinţate o spălătorie şi un birou de multiplicare.

„Noi credem că există loc pe piaţă pentru toate aceste structuri de economie socială. Începutul a fost făcut cu fonduri europene, dar pe viitor societăţile se vor susţine singure. În cazul societăţii de catering, avem 5 angajaţi, recrutaţi din rândul persoanelor vulnerabile. Chiar şi managerul unităţii face parte dintr-o categorie de risc. Sunt oameni care au acum o nouă şansă la o viaţă normală, prestând totodată o activitate utilă”, a declarat Daniel Ciobotaru, directorul executiv adjunct al DAC.

Dintre cei cinci angajaţi ai societăţii de catering, patru au urmat cursuri de calificare în meseria de bucătar. Societatea de catering funcţionează în sediul centrului de zi al DAC de lângă biserica Vovidenie, făcând livrări de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-15.00.Societatea funcţionează de aproape două luni, conform managerului Gabriela Rotari livrând în medie 35 de meniuri zilnic.

Un meniu cu două feluri costă 12 lei, la livrări în valoare de peste 30 de lei transportul fiind gratuit. O shaorma costă 6,5 lei, iar o porţie de patru mici, 5 lei. Societatea oferă şi meniuri sociale, pentru persoanele cu venituri reduse, un fel costând 5 lei.

„Sunt porţii mai mici, dar avem deja clienţi pentru astfel de meniuri. Avem două persoane în vârstă care au venit personal la noi să dea comanda. Baza este reprezentată însă de meniurile standard şi de comenzile pe care le mai obţinem pentru diverse evenimente. Am avut şi comenzi pentru platouri”, a spus Rotari, potrivit ziaruldeiasi.ro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT