Iezi şi capre negre, într-o pădure din Parcul Natural Bucegi VIDEO

Imagini frumoase cu iezi și capre negre au fost surprinse într-o pădure din Parcul Natural Bucegi, filmarea fiind realizată de Valentin Bălan în timpul monitorizării speciei.
Alina Costache
08 aug. 2018, 09:00
Iezi şi capre negre, într-o pădure din Parcul Natural Bucegi VIDEO

Specialiștii Romsilva monitorizează și evaluează populația de capră neagră de pe raza parcului, un habitat favorabil speciei, estimându-se pe raza parcului o populație de aproximativ 500 de capre negre.

Țara noastră are una dintre cele mai dezvoltate populații de capră neagră din Europa, specialiștii în cinegetică estimând-o la peste 7.000 de exemplare.

Trăiesc în grupuri de până la 30 de capre negre, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp.

Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa. Grație musculaturii foarte dezvoltate și a copitelor despicate, capra neagră se poate deplasa cu ușurință în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor.

Are o înălțime de până la 130 de centimetri și o greutate de până la 50 de kilograme, putând trăi până la 20 de ani.

Parcul Natural Bucegi, situat în centrul țării, unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt păduri.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte