IGNATUL: De ce trebuie femeile să imite cocoşul de trei ori la miezul nopţii

Publicat: Joi, 19 Decembrie 2013 22:00 // Actualizat: Vineri, 20 Decembrie 2013 10:04 // Sursa: romaniatv.net

IGNATUL: Ziua de 20 decembrie este cunoscută şi sub numele "Ignatul porcilor", când mulţi români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiţii, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion. Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creştină.

IGNATUL: Se spune ca in noaptea de Ignat porcii viseaza daca vor fi sau nu taiati sau viseaza cutit, ceea ce constituie un semn ca vor fi sacrificati. In unele zone, porcul se taie chiar in ajunul Craciunului. Carnea acestuia este destinata in principal prepararii produselor ce urmeaza a se consuma ritual pe tot parcursul perioadei dintre Craciun si Boboteaza. Conform randuielii traditionale, taierea porcului este singura activitate permisa a se desfasura in ziua de Ignat. Se credea ca prestarea oricarei alte munci - spalatul rufelor, cusutul, torsul lanii, maturatul casei  etc, atragea dupa sine pedepsirea celor care se faceau vinovati de incalcarea normelor sarbatoririi. 

IGNATUL: Femeile insarcinate respectau cu strictete interdictia de a lucra, de teama sa nu nasca copii cu infirmitati sau labili psihic. 

Masurile punitive - cazaturi, oparit, dureri ale membrelor inferioare - aplicate celor considerati ca vinovati de nerespectarea interdictiilor, erau atribuite unei divinitati razbunatoare, ce patrona sarbatoarea: Inatoarea. Se spunea ca Inatoarea era o femeie batrana, urata, lacoma si cu apucaturi de capcaun, "manca lumea". In acelasi timp, in povestile ce circulau in satul din sudul Moldovei, la inceputul secolului al XX lea, ea aparea ca o fiinta vicleana, ce incerca sa le ispiteasca pe femei sa lucreze, dupa care le oparea sau le devora. Pentru a contracara actiunile ei malefice si a o impiedica sa se apropie de casa, femeia "ispitita" trebuia sa iasa, la miezul noptii, in curte si sa imite cantecul cocosului, repetandu-l de trei ori. Se credea ca, auzind cantecul cocosului, Inatoarea se retragea speriata. Asadar, in acest ceremonial, se sconta pe functia protectoare a cocosului - chiar daca era vorba numai de imitarea sunetelor lui - care, in calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice, scrie crestinortodox.ro. 

Dupa ce indeplinea acest ritual cu functii apotropaice, de aparare, femeia trebuia sa intre in casa si sa stinga focul, ca Inatoarea sa nu fie atrasa de lumina si sa revina. Ea cauta lumina focului, intrucat locul pe unde putea intra era hornul casei. Daca era intuneric, ea nu reusea sa gaseasca calea de acces catre interiorul locuintei si pleca definitiv. Dar, pana sa paraseasca satul, ea incerca sa se razbune pe oricine ii iesea in cale. De aceea, se spunea ca este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii sa poarte sau sa aiba asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic. Fiind incarcate cu energie, obiectele metalice puteau tine la distanta de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Inatoarei, impiedicand-o sa se apropie de cel pe care il intalnea in peregrinarile ei diurne sau nocturne pe pamant.  

Dupa credintele comunitatilor rurale din Banal, Inatoarea putea fi impiedicata sa se apropie de casa daca, in dimineata de Ignat, dupa ce se taia porcul, se inconjura de trei ori curtea cu o carpa aprinsa. Fumul degajat de carpa aprinsa o forta sa se indeparteze. 

Ritualul sacrificarii porcului in preajma sarbatorilor Craciunului, aminteste de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) in perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Intr-un moment cum este cel de la cumpana dintre anul vechi si anul nou, se sconta pe functlia regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, ce moare, o noua viata se infiripa, aceea a noului an. Si aceasta, pentru ca sacrificiul, ca moarte violenta, lasa liber energiile vitale neconsumate. Din aceste energii neconsumate, cel sacrificat putea reveni la viata, putea renaste. 

IGNATUL: Obiceiul tăierii porcului

Folcloristul Petru Caraman considera ca obiceiul taierii porcului din ziua de Ignat isi afla radacinile in traditiile antichitatii romane. Lumea romana practica acest sacrificiu la Saturnali, intre 17 si 30 decembrie, consacrandu-l lui Saturn, la origine zeu al semanaturilor. Porcul insusi era socotit ca intruchipare a acestei divinitati, a carei moarte si reinviere se consuma la cumpana dintre anul vechi si anul nou. Este insa vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra initial anul nou in lumea romana:  inceputul primaverii, al semanaturilor, la sarbatorile ce precedau Calendele lui Janus, adica la Saturnalii.  

In desfasurarea obiceiului sacrificarii porcului, se respectau anumite conditii de timp si spatiu. Sacrificiul nu poate fi inceput inainte de ivirea zorilor si nici nu poate depasi apusul soarelui. El trebuie sa aiba loc pe lumina, intrucat numai lumina poate tine la distanta, prin puterea ei arzatoare, spiritele malefice, ce-ar incerca sa anuleze virtutile sacrificiului. Totodata, locul ales pentru taierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tamaiat si stropit cu agheasma sau cu apa neinceputa, pentru a indeparta duhurile necurate. 

IGNATUL: Părţi din porc folosite ca remedii peste an

Dupa ce animalul este sacrificat, iar carnea sortata, are loc un al doilea act ceremonial: impartirea pomenii porcului. Prin traditie, ea se oferea impreuna cu o lumanare aprinsa, celor care au ajutat la taierea porcului, ca si saracilor. Din restul carnii se prepara produsele destinate sarbatorilor de Craciun, Anul Nou si Boboteaza: carnati, tocatura, piftie, toba, caltabosi, carne fripta etc. Totodata, o parte se conserva pentru a fi consumata peste an. Nimeni nu se atinge insa de preparatele din carnea porcului decat dupa ce, in dimineata de Craciun, o parte din ele sunt impartite de femei, in vecini sau la biserica, pentru mortii familiei. Acest obicei se respecta cu strictete, intrucat, asa cum arata folcloristul S. Fl. Marian "...a gusta mai inainte de a sacrifica se socoteste ca cel mai mare pacat si de vatamare pentru sufletele (spiritele) protoparintilor care cer si doresc acest sacrificiu". 

Diferite organe sau parti din carnea porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii in tratarea unor maladii ale omului sau animalelor, in practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant in vraji si farmece, ca si pentru "repararea" mortilor-strigoi. 

Despre ficatul porcului se spune ca este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mancare. Sangele animalului, amestecat cu mei si lasat sa se usuce, este bun pentru afumat copiii cand se sperie sau cand au guturai. Parul de porc se pastreaza si cu el se afuma copiii atunci cand se crede ca sunt deochiati. Cu el se afuma si adaposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor salbatice. Untura de la porcul negru este utilizata in vraji, in descantece si pentru prepararea unor leacuri. De asemenea, ea se foloseste si pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor si viteilor. Grasimea de porc se folosesie pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungandu-se membrele corpului afectate de boala. Copitele animalului sunt cautate de vrajitoare, pentru a le utiliza in practici de magie neagra, de legat casatoriile, de despartire a cuplurilor etc.

In satele din Banat, exista obiceiul ca mortii-strigoi sa fie unsi cu untura. Inainte de a fi asezati in sicriu. Se crede ca untura ii fixeaza, impiedicandu-i sa se reintoarca si sa se razbune pe cei vii.

Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului dar uneori obiceiurile şi tradiţiile, ca acestea de Ignat, sunt atât de puternic înrădăcinate încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.

Din restul cărnii se prepară produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, piftie, tobă, caltaboşi, carne friptă. Totodată, o parte se conservă pentru a fi consumată peste an. Nimeni nu se atinge însă de preparate decât după ce, în dimineaţa de Crăciun, o parte din ele sunt împărţite de femei, la vecini sau la biserică, pentru morţii familiei.

Obiceiuri şi superstiţii

În tradiţia românească întâlnim o serie de obiceiuri şi superstiţii legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.

În seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada şi se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii.

Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belşugul casei, de aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, al hambarelor şi al curţii.

Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui şi se duce la biserică de Bobotează, să fie sfinţită de preot. Apoi poate fi folosită de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi. De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor.

De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor. Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji şi farmece.

Despre ficatul porcului se spune ca este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.

Sângele animalului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.

Părul de porc se păstrează şi cu el se afumă copiii atunci când se crede că sunt deochiaţi. Cu el se afumă şi adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.

Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, ziua întreagă trebuind dedicată doar tăierii, sortării şi preparării specialităţilor din carne de porc. Singura activitate permisă în ziua de Ignat este tăiatul porcului. Se credea că prestarea oricărei alte munci - spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, măturatul casei - atrăgea după sine pedepsirea celor care încălcau normele sărbătoririi.

Dacă în inima porcului se găseşte mult sânge ''îngheţat'', este semn că stăpânul va avea noroc la bani. Splina porcului este cea care indică durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că va fi o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subţire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelşugat.

În anumite zone le ţării este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească rumeni şi sănătoşi. Fetele din casă şedeau deoparte şi, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenţi, furau sânge şi se stropeau pe frunte ori îşi desenau dorinţele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curăţenie sufletească sau un pom pentru a fi roditoare.

În casă este adusă mai întâi căpăţâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.

Între Ignat şi Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Din ele se fac un fel de turte, numite ''cârpele Domnului Hristos'', cu miere şi nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.

Sărbătoarea trebuie ţinută cu sfinţenie de femeile însărcinate, pentru a naşte prunci întregi la trup şi minte.

Inătoarea - divinitatea răzbunătoare

Pedepsele aplicate celor consideraţi vinovaţi de nerespectarea interdicţiilor - căzături, opărit, dureri ale membrelor inferioare - erau atribuite unei divinităţi răzbunătoare, ce patrona sărbătoarea: Inătoarea. Se spunea ca Inătoarea era o femeie bătrână, urâtă, lacomă şi cu apucături de căpcăun, "mânca lumea". În acelaşi timp, în poveştile ce circulau în satul din sudul Moldovei, la începutul secolului al XX-lea, ea apărea ca o fiinţă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Pentru a contracara acţiunile ei malefice şi a o împiedica să se apropie de casă, femeia "ispitită" trebuia să iasă, la miezul nopţii, în curte şi să imite cântecul cocoşului, repetându-l de trei ori. Se credea că, auzind cântecul cocoşului, Inătoarea se retrăgea speriată. Aşadar, în acest ceremonial, se conta pe rolul protector al cocoşului - chiar dacă era vorba numai de imitarea sunetelor lui - care, în calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice.

După ce îndeplinea acest ritual de apărare, femeia trebuia să intre în casă şi să stingă focul, ca Inătoarea să nu fie atrasă de lumină şi să revină. Ea caută lumina focului, întrucât locul pe unde putea intra era hornul casei. Dacă era întuneric, ea nu reuşea să găsească calea de acces către interiorul locuinţei şi pleca definitiv. Dar, până să părăsească satul, ea încerca să se răzbune pe oricine îi ieşea în cale. De aceea, se spunea că este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii să poarte sau să aibă asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic. Fiind încărcate cu energie, obiectele metalice puteau ţine la distanţă de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Inătoarei, împiedicând-o să se apropie de cel pe care îl întâlnea în peregrinările ei diurne sau nocturne pe pământ.

După credinţele comunităţilor rurale din Banat, Inătoarea putea fi împiedicată să se apropie de casă dacă în dimineaţa de Ignat, după ce se tăia porcul, se înconjura de trei ori curtea cu o cârpă aprinsă. Fumul degajat de cârpa aprinsă o forţa să se îndepărteze

 

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.7786
RON
15 Dec
noapte 6 °
zi 11 °
Ultimele joburi adaugate
24 H