Igor Dodon refuză în continuare să numească ministrul Apărării propus de premier, în pofida deciziei Curţii Constituţionale

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, își menține refuzul de a semna decretul pentru numirea ministrului apărării propus de premierul Pavel Filip, deși Curtea Constituțională a decis că el este obligat să accepte o asemenea propunere, în caz contrar șeful statului fiind considerat în 'imposibilitate temporară' de a-și exercita atribuțiile ce într-o asemenea situație sunt preluate, în ordine, de președintele parlamentului sau de primul ministru, care pot semna în locul lui respectivul decret.
Romania TV
17 oct. 2017, 17:28
Igor Dodon refuză în continuare să numească ministrul Apărării propus de premier, în pofida deciziei Curţii Constituţionale

După anunțarea deciziei Curții, Igor Dodon a participat la un briefing de presă la care a avertizat membrii acestei instanțe că o să răspundă pentru această decizie și că nu-i va scăpa nici ‘cetățenia românească’, relatează independent.md.

Nu voi semna decretul de numire în funcție a domnului Sturza’, a precizat el. Premierul Pavel Filip l-a propus de două ori pe Eugen Sturza pentru postul de ministru al apărării, dar Dodon a refuzat de fiecare dată să semneze decretul.

Eu nu voi ceda. Nu semnez niciun decret cu care nu sunt de acord. Lasă să semneze Candu, lasă să semneze Filip și să-și asume responsabilitatea pentru fiecare persoană în parte‘, a spus Dodon marți în fața presei, potrivit independent.md.

Cel mai probabil va fi semnat de domnul Candu, conform deciziei de astăzi a Curții Constituționale. În cazul ăsta eu nu voi recunoaște ministrul Apărării, el nu va fi inclus în componența Consiliului Suprem de Securitate, care se numește prin decretul președintelui. Președintele țării, în calitate de comandant suprem, nu recunoaște ministrul apărării care va fi numit prin așa procedura, iar legitimitatea acestui ministru este la nivel de zero‘, a completat Igor Dodon.

Adresându-se susținătorilor săi, la același briefing de presă, Dodon a reafirmat că dorește să-i tragă la răspundere pe judecătorii Curții Constituționale care au luat respectiva decizie și pe care anterior i-a acuzat de ‘uzurpare a puterii de stat’. ‘Eu vreau azi să răspundă, mâine. Nu avem încă instrumentele, pârghiile. Dar credeți-mă, vor răspunde, fiecare’, a spus el, conform independent.md.

CITEŞTE ŞI Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcţie pentru refuzul de a numi ministrul Apărării. Reacţia lui Igor Dodon

‘Ceea ce s-a întâmplat astăzi, încă odată demonstrează că noi trebuie să trecem la un stat prezidențial. De aceea eu cer suportul Dvs.. Alegeri anticipate și stat prezidențial. Unica soluție!’, a conchis Dodon.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a apreciat marți că șeful statului nu are drept de veto în numirea unui ministru. ‘Puterea reală de decizie în ceea ce privește revocarea sau numirea unui membru al Guvernului aparține exclusiv prim-ministrului. Doar primul ministru poate avea o inițiativă în acest sens și, deși Constituția vorbește despre propunerea de revocare sau de numire adresată șefului statului, acesta din urmă nu o poate refuza. În consecință, decretul președintelui de numire sau de revocare a unui membru al Guvernului propus a doua oară, este un act formal care autentifică voința primului ministru de a face modificări în componența echipei guvernamentale’, se arată în decizia Curții, consemnată de independent.md.

De asemenea, Curtea Constituțională consideră ‘refuzul presedintelui de a-și executa obligațiile constituționale’ drept o ‘imposibilitate temporara de a-și exercita atribuțiile în cauză’, fapt ce justifică, potrivit Curții Constituționale, ‘instituirea interimatului funcției care se asigură, în ordine, de președintele Parlamentului sau de primul ministru pentru exercitarea acestor obligații constituționale a presedintelui’.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Piedone a cerut schimbarea judecătoarei, pentru că l-a făcut să se simtă prost. Cine e magistratul care a vorbit despre ”anturajul și mediul” fostului șef ANPC
Capital.ro
Doliu imens în presa din România. Simona Popescu s-a stins din viață: Dacă citiți aceste rânduri, am pierdut definitiv lupta!
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde