Igor Dodon susţine iniţiativa socialiştilor pentru ca Republica Moldova să devină o republică prezidenţială

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a declarat, joi, că îşi doreşte ca ţara sa să devină o republică prezidenţială, în contextul în care socialiştii moldoveni au strâns peste 300 de mii de semnături pentru această cauză, relatează site-ul Unimedia.info.
Romania TV
24 nov. 2017, 12:04
Igor Dodon susţine iniţiativa socialiştilor pentru ca Republica Moldova să devină o republică prezidenţială

În urma protestelor ce au avut loc în luna septembrie a acestui an, reprezentanţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi-au luat angajamentul de a strânge semnături pentru trecerea la o republică prezidenţială. Astfel, până în acest moment, membrii PSRM au reuşit să strângă peste 300.000 de semnături, potrivit Mediafax.

„Oamenii susţin această iniţiativă, atât cei de dreapta, cât şi cei de stânga. Semnăturile arată suportul acestei modificări. Într-o singură lună au fost colectate peste 300 de mii de iscălituri, în mai multe localităţi din ţară. Sunt sigur că atunci când cei care colectează semnături vor ajunge şi în capitală, vom strânge peste 1.500.000 de semnături”, a declarat Dodon în cadrul unui interviu acordat postului NTV.

„Astăzi, este clar că reinstaurarea ordinii în ţară, eradicarea criminalităţii şi a corupţiei sunt posibile doar prin metode şi măsuri drastice, pentru care ar trebui să existe împuterniciri corespunzătoare pentru şeful statului, prevăzute de Constituţie şi legislaţie”, a adăugat preşedintele Republicii Moldova.

Acesta a lăudat activitatea politică a membrilor PSRM şi a subliniat importanţa viitoarelor alegeri parlamentare, despre care a spus că sunt vitale pentru Republica Moldova.

„Următoarele alegeri parlamentare vor fi cele mai importante din istoria ţării noastre. În cadrul acestora, se va decide dacă va continua sau nu să existe Moldova. Pentru aceste alegeri de o importanţă crucială ne vom pregăti împreună şi cu o dăruire deplină. Pentru identificarea celor mai destoinici candidaţi pentru circumscripţiile uninominale”, a mai spus Dodon.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România