În cazul unui incident feroviar, METROREX nu are asigurări de răspundere civilă

Metrorex nu are asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente sau incidente feroviare produse în activitatea de transport de călători pe liniile de metrou, cazuri în care compania ar putea fi pusă în situația de a plăti daune sau compensații civile unor persoane afectate, potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi ce vizează activitatea Metrorex în ultimii cinci ani.
Filip Stan
11 nov. 2015, 18:24
În cazul unui incident feroviar, METROREX nu are asigurări de răspundere civilă

Managementul Metrorex nu s-a implicat îndeajuns în aspectele privind achiziția serviciile de asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente/incidente feroviare produse în activitatea de transport de călători pe liniile de metrou, cazuri în care Metrorex ar putea fi pus în situația de a plăti daune/compensații civile unor călători afectați. De abia în anul 2013 au fost făcute demersuri concrete pentru achiziționarea, de la o firmă de asigurări, a serviciilor de asigurare pentru călătorii transportați — în condițiile în care, din anul 2010, Regulamentul de investigare a accidentelor și a incidentelor feroviare aprobat prin HG nr. 117/2010, art. 13 lit. (h) prevedea obligația, în cadrul managementului siguranței feroviare: ‘Să ia toate măsurile necesare pentru acoperirea răspunderii sale civile în caz de accidente și/sau incidente în timpul furnizării serviciilor de transport pe calea ferată sau pe rețeaua de transport cu metroul pe care le efectuează’‘, se menționează în raportul de audit „Performanța activității specifice desfășurată de societatea comercială de transport cu Metroul București — Metrorex SA în perioada 2010 — 2015’.

În 2014, procedura de achiziție directă derulată la care s-au prezentat patru companii de asigurare a conturat, în urma negocierii, următoarele condiții: limita răspunderii în agregat — 30 de milioane de euro, limita răspunderii/eveniment — 500.000 de euro, limite eveniment vătămări corporale/călător, din accidente: deces — 10.000 euro/persoană, invaliditate permanentă totală — 10.000 euro/persoană, invaliditate temporală/zi/persoană — 25 euro, maximum 100 de zile consecutive, spitalizare/zi/persoană — 25 de euro, maximum 100 de zile consecutive, prima de asigurare anuală — 26.500 de euro.

Însă, rezultatele nu au fost aprobate de Consiliul de Administrație al Metrorex, în luna noiembrie 2014, și abia în luna aprilie 2015, după patru luni, a fost demarată procedura de achiziție a ‘Serviciilor de expertizare și asistență de specialitate în domeniul asigurărilor”, prin publicarea anunțurilor în SEAP — la care nu s-a primit nicio ofertă astfel încât, nici în prezent, obiectivul nu a fost realizat.

Auditul reține că pentru atingerea acestui obiectiv nu s-a efectuat în prealabil o documentare detaliată asupra domeniului asigurărilor, pentru obținerea de date și informații de la entități subordonate Ministerului Transporturilor care practică astfel de asigurări și pentru efectuarea unei analize comparate care să ducă la conturarea și fundamentarea concretă a obiectivelor și cerințelor Metrorex înainte de declanșarea operațiunilor de achiziție„, se mai spune în document.

În ceea ce privește activitatea Metrorex cu privire la situațiile de urgență, Curtea de Conturi precizează că aceasta s-a derulat în colaborare cu celelalte forțe care concură la prevenție și intervenție (Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul Român de Informații, Jandarmeria etc.) atât în ceea ce privește crearea unui cadru reglementat și procedural, cât și în ceea ce privește exercițiile tactice comune pentru pregătirea forțelor de intervenție și testarea capacității de gestionare a situațiilor de criză (incendiu, evacuare călători, colet suspect, atac terorist etc.).

În caz de incendiu, intervențiile pentru stingere și salvare sunt dintre cele mai dificile din cauza condițiilor deosebite impuse de spațiul de intervenție limitat, propagării rapide a incendiului cu degajare de temperatură până spre 1.000 de grade Celsius și degajare de fum toxic. Aspectelor legate de situațiile de urgență li se acordă atenție, însă, auditul reține că există o anumită reținere/neimplicare în problematica respectivă — peste aceea impusă de limitele de competență ale Metrorex față de celelalte autorități care au sarcini și responsabilități directe de intervenție în cazurile de urgență — în sensul că nu se manifestă dorința de a ‘stăpâni’ problematica, de a identifica toate riscurile, de a elabora proceduri interne specifice, a le testa eficacitatea prin exerciții tactice proprii și a le revizui periodic, precum și de a propune soluții și măsuri de perfecționare a cadrului de reglementare„, se spune în raport.

În acest sens, Curtea de Conturi notează că, la nivelul Metrorex, nu sunt elaborate și implementate proceduri specifice pentru fiecare dintre domeniile și riscurile identificate care să particularizeze și să detalieze, pentru activitatea și personalul propriu (pe operațiuni, persoane, timpi de reacție etc.), cadrul legal și cadrul general stabilit prin documentele de referință semnate în comun cu celelalte forțe de intervenție.

„Lipsa unor proceduri specifice detaliate și suficient testate a făcut ca și în cazurile de reorganizare a circulației trenurilor să intervină momente contradictorii și de confuzie pentru călători ca urmare a neconcordanței dintre anunțurile făcute în stații și în trenuri și realitatea imediat următoare a transferului de pe un sens pe celălalt, a succesiunii și a direcției efective de plecare a trenurile staționate la peronul comun etc”, se mai menționează în raportul Curții.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Aventurile lui Mitică Dragomir în America după ce a câștigat la blackjack: „Mi-a furat o poloneză actele în Las Vegas!”
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Elena Udrea și Adrian Alexandrov. Decizia luată de Crăciun, după ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Codul Rutier 2026 – s-a schimbat legea pentru șoferii care vor să schimbe categoria permisului de conducere. Mulți scapă de examenul teoretic, nu mai dau sala
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
România s-a cutremurat chiar de Crăciun! Zona în care s-a produs mișcarea seismică
iamsport.ro
Favorul cerut de Mihai Rotaru unui politician important: ”Ne-a rugat să vorbim cu Ponta”
MediaFlux
Cum era Crăciunul în mahalalele Bucureștiului acum 100 de an
stirilekanald.ro
A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend