Ilie Bolojan a anunțat că suntem la jumătatea procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

Ilie Bolojan a anunțat că suntem la jumătatea procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). „Ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susținut anul acesta și anul viitor, în așa fel încât, dacă totul va fi bine, să putem încheia acest proces în perioada următoare”, a declarat acesta în cadrul unui eveniment dedicat procesului de aderare a României la OCDE.
Filip Stan
02 apr. 2025, 12:53
Ilie Bolojan a anunțat că suntem la jumătatea procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat, la Palatul Cotroceni, că schimbările majore într-o țară nu sunt aduse de un președinte sau de un guvern, ci de oamenii din acea țară și de companiile care aleg să investească în ea, contribuind astfel la transformare.

„Convingerea mea este că nu un Președinte sau un Guvern schimbă o țară, ci oamenii din acea țară, companiile care investesc în țara respectivă, schimbă lucrurile”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, în cadrul uni eveniment dedicat procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Citește și: Marcel Ciolacu, despre aderarea României la OCDE: „Cel mai dur, complex și sofisticat examen”

Bolojan a continuat prin a spune că guvernările și administrația creează condițiile și contextul pentru ca românii să își pună în valoare talentele, să-și pună în valoare creativitatea și pentru ca firmele și oamenii de afaceri să poată să facă afaceri performante și să poată prospera și, la rândul lor, să creeze dezvoltare și prosperitate în jurul lor.

„Fiind în această sală, Sala Unirii, simbolic cred că putem să ne adunăm eforturile, atât cei care suntem în administrație, cât și cei care participă pe fond la acest proces, pentru a avea în perioada următoare reglementări mai bune, care să creeze condiții mai bune de dezvoltare, pentru ca oamenii să ia decizii corecte, să facem tot ce ține de noi pentru a avea o guvernare cât mai bună, pentru a accesa fonduri europene, pentru a ține deficitele sub control, pentru a crea condiții în care munca și performanța să fie premiate, iar lipsa de performanță să fie descurajată.”

Românii și companiile care au investit în țară, cei care contribuie semnificativ la dezvoltarea României, vor avea capacitatea reală de a genera valoare adăugată și de a crea condiții pentru o viață mai bună în România.

„Dumneavoastră, cei care duceți România în spate, românii și companiile care au investit în România, veți putea într-adevăr să creați plusvaloare și aceste condiții pentru o viață mai bună în țara noastră. ”

Ilie Bolojan a afirmat că vede calitatea de membru al OCDE ca pe o ancoră pentru modernizarea în continuare a țării, pentru întărirea poziției României în rândul democrațiilor, pentru o economie deschisă, toate acestea reflectându-se în câștiguri și în beneficii pentru toți românii.

Președintele interimar susține că printre avantajele accederii în această organizație se numără și un plus de atracție pentru investiții în România, o consolidare a poziției țării în raport cu instituțiile internaționale, un acces la o vastă expertiză de specialitate în preluarea unor politici publice cât mai bune, care să ne permită ca din București și până la marginea țării să se poată crea condiții de dezvoltare.

„Credem în colaborarea dintre state și o considerăm esențială și în politica noastră externă. Și cred că și noi am putea să contribuim, după ce vom deveni membri ai OCDE, la îmbogățirea activității acestei organizații și la consolidarea ei la nivel global.”

În încheierea intervenției sale, Bolojan a dorit să sublinieze cât este de important să valorificăm oportunitățile pe care ni le oferă aderarea la organizația pentru cooperare și dezvoltare economică, ceea ce înseamnă mai multe investiții, o administrație mai performantă și o Românie mai puternică în lume.

„Sper că vom face politici mai bune pentru vieți mai bune, așa cum o spune foarte inspirat deviza Organizației, vieți mai bune pentru cetățenii României.” Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut miercuri, 2 aprilie 2025, o alocuțiune în cadrul Conferinței „România și OCDE – Principalul Proiect de Țară după NATO, UE și Schengen”, organizate la Palatul Cotroceni.

Citește și: Victor Ponta îl desfiinţează pe Nicuşor Dan, care a spus că s-ar putea retrage în favoarea lui Crin Antonescu: „Încă un blat împotriva României şi a votului românilor. Nu puteţi fura cât pot românii să voteze”

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
„A ales calul greșit”. Marius Șumudică a analizat transferul de 1.000.000 de euro al FCSB
Capital.ro
Ajutor pentru plata energiei electrice. Decizie pentru 2026. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordonanță de urgență
Playtech.ro
În ce zile se merge la colindat. Ce se face din 24 decembrie până la Anul Nou
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Bani pentru pensionari retroactiv. Legea care vrea să facă dreptate unei categorii de români
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet